FOTO: CSM Unirea Alba Iulia a pierdut, la limită, finala Under 19! Dinamo București, campioană!
CSM Unirea Alba Iulia a pierdut finala Campionatului Under 19, după 1-2 (0-1) cu Dinamo București, joc disputat la Buftea.
Un joc pentru istoria „alb-negrilor” s-a încheiat cu o decepție, „câinii roșii” cucerind al doilea trofeu al sezonului, după Cupa României, realizând astfel eventul. CSM Unirea Alba Iulia trăiește o dezamăgire, în condițiile în care ambele goluri încasate au fost după faze la limită, susceptibile de ofsaid, mai ales la a doua reușită a dinamoviștilor, una extrem de controversată! Firesc, după încheierea disputei au apărut protestele grupării ardelene
„Sunt mândru de copiii mei, cel mai mândru! În finală am fost net superiori la toate capitolele, am arătat ca adevărați campioni. Alba Iulia are potențial”, a transmis George Țălnar.

O deschidere de scor stupidă, o minge în adâncime trimisă de Neculai (10, desemnat MVP-ul finalei), de la mjlocul terenului, pentru Vasilescu, pe jos, care-l păcălește pe portarul R. Pauletti, iar balonul intră în plasă. Un moment în care albaiulienii au considerat că Vasilescu, aflat în poziție de ofsaid, ar fi influențat faza. Până la pauză ardelenii au avut o singură oportunitate (Ionaș, 40). În ultima jumătate de oră, CSM Unirea Alba Iulia a insistat mai mult, Ardeiu (63) și R. Nistor (70) ratând bune ocazii de egalare. În minutul 90, Borunceanu, scăpat la limita ofasidului, a majora avantajul, după ce a driblat portarul. În minutul 90+2, execuție superbă D. Nistor, șut în vinclu, acesta micșorând ecartul!
Uniriștii s-au bucurat și de o galerie entuziastă, în tribune aflându-se oficiali ai clubului din Cetatea Marii Uniri, dar și antrenorul Alexandru Pelici.
„Emoțiile unei finale și-au spus cuvântul. Pentru mine băieții aceștia sunt campioni. Am fost echipa mai bună. Actul secund l-am controlat, golul doi al adversarilor a venit pe un fond de dominare a noastră. Județul Alba este o pepinieră bună a fotbalului”, a mai transmis George Țălnar prin intermediul CSM Unirea Alba Iulia.
CSM Unirea: R. Pauletti – V. Stanciu, P. Codrea, D. Moldovan, Sebaș – D. Olălău/cpt., Ardeiu, Pandor (90, Buzilă), D. Nistor, Ionaș, Pașca (59, R. Nistor); rezerve Stoian, P. Alexandru, Elmanhaly, Cârja, R. Stanciu, Borza, Forrai. Antrenor George Țălnar.
Dinamo: Bogdan – Cernamoriț, Dana, Cune/ cpt, Ilinca, Neculai, Chiriță, Marcu, B. Alexandru, Vasilescu, R. Vasile; rezerve T. Ionescu, Vencu, Chepcel, Trofin, Lambă, Neagu, Șotae, Bărbulescu, Borunceanu. Antrenor Mihai Dobre.
foto: CSM Unirea Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana Volei Alba Blaj, calificare în semifinalele Diviziei A1, după două victorii cu Rapid Volei Alba Blaj a acces fără emoții în semifinalele Diviziei A1, câștigând și al doilea meci, scor 3-0 (25-7, 25-18, 25-15), în „Alba Blaj” Arena Citește și: Campioana Volei Alba Blaj începe asaltul pentru cucerirea unui nou titlu național | Primele dueluri […]
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă”, al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini
CIL Blaj – Timișul Șag 2-1 (2-1) | Echipa din „Mica Romă” a realizat al cincilea succes consecutiv acasă, iarăși gol Gallini CIL Blaj a învins Timișul Șag, scor 2-1 (2-1), formația pregătită de Daniel Tătar reușind a cincea victorie consecutivă în fața fanilor. Citește și: CIL Blaj – Unirea DMO 2-0 (1-0), în Liga 3 […]
CSU Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică!
CS Universitar Alba Iulia – Unirea DMO 1-0 (0-0), în penultima rundă a sezonului regular | Universitarii, succes prețios în inferioritate numerică! CS Universitar Alba Iulia a cucerit 3 puncte importante, la ultima reprezentație în sezonul regular, 1-0 (0-0), pe „Pielarul”, câștigând cu un gol înscris în inferioritate numerică Citește și: CSU Alba Iulia – Progresul […]