Sport

FOTO: CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-4 (2-3), în primul amical estival | Nou-veniții au impresionat în echipa de sub Drăgana

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir, două dintre divizionarele terțe ale județului, s-au întâlnit într-un prim joc de verificare estival, câștigat de gruparea de sub Drăgana, cu scorul de 4-2 (3-2), toate golurile oaspeților fiind marcate de jucători aduși în această vară, Mihaiu, Lemac, Vaștag și Dican.

Experiența net superioară a grupării de sub Drăgana și-a spus cuvântul, echipa cugireană controlând jocul în marea majoritate, chiar dacă antrenorul Călin Moldovan are mult de lucrat la omogenitatea efectivului (în primul unsprezece, doar 3 jucători din vechiul lot). Dincolo, ocnamureșenii au fost departe de prestația din amicalul cu Unirea de acum o lună (câștigat cu 6-2), plătind tribut și golurilor primite ușor de juniorul Decean.

Târgul Grădinarului

Șirul golurilor a fost deschis de golgheterul Val. Drăgan (4), ce l-a lobat pe portarul advers, după ce a fost lansat la limita ofsaidului de T. Cristea.

Cugirul și-a impus cadența dominând primul mitan, trei jucători nou-veniți marcând pentru echipa lui Călin Moldovan. Egalarea a fost reușită de Mihaiu (27) – șut de la marginea careului la care a greșit Decean. Peste două minute, atacantul Brian Lemac (29) a adus avantajul în tabăra vizitatorilor, reluae cu capul la un corner executat de Vaștag. Mijlocașul Andrei Vaștag (33) a interceptat un balon și a finalizat simplu. Un penalty ușor acordat pentru gazde, la un duel T. Cristea – Vaștag a a adus al doilea gol în contul gazdelor (39). După pauză s-au făcut numeroase modificări în ambele garnituri, ultimul gol fiind marcat de „roș-albaștri”, prin juniorul Dican (86), după un corner executat de Șuteu.

CS Ocna Mureș: Decean – Kiss, Vaidasigan, Gorba, Cr. Ivașcu – Cociș, P. Man, Cimpoieșu, T. Cristea, Chiorean – Val. Drăgan; rezerve Țiboc, Pereat, Brie, Moise, Ov. Maier. Antrenori Ionuț Pereat și Ovidiu Maier. au absentat Domșa, Căt. Ivașcu, S. Șimandi, G. Oltean, Olar, Csegoldi și Guț.

Metalurgistul: Crivăț – Stanciu (junior, CFR Simeria), I. Tătar, Itu, M. Neagu – Necșulescu, Vaștag – G. Goronea, Ungur, Mihaiu (25 ani, Spania, liga a 3-a, FC Pozuelo de Alarcon) – B. Lemac; rezerve N. Bănică, R. Jeler (17 ani, Sporting Cluj), Șaucă, Făgărășanu, Vărărean, M. Codrea, Șuteu, Dican (nu a evoluat Șt. Radu). Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.

Următoarele amicale sunt sâmbăta viitoare, CS Ocna Mureș cu Sticla Turda, iar Mtalurgistul Cugir, cu FC Hunedoara. Cugirul a renunțat la Baratki, L. Tudor a fost învoit, iar Negrescu este absent nemotivat de la startul pregătirilor.

[nggallery id=5935]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, al treilea eșec în Conference Cup, turneul final 8, scor 10-15 cu Galatasaray!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana României, a pierdut și al treilea meci în cadrul Conference Cup, turneul final 8, 10-15, cu Galatasaray Istanbul Cu 3 eșecuri din tot atâtea meciuri disputate la Atena, CSM Unirea Alba Iulia va evolua în partidele de clasament pentru locurile 5-8. Astfel, CSM Unirea Alba Iulia va susține sâmbătă o […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul

Ioana Oprean

Publicat

în

Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]

Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]

Citește mai mult