FOTO | Cristina Moldovan, albaiulianca care a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare

Cristina Moldovan, albaiulianca care a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare

Cristina Moldovan este o antrenoare dedicată care a descoperit pasiunea pentru tenisul de câmp destul de târziu, dar care a transformat-o într-o adevărată misiune. La Alba Iulia, ea a creat un loc special unde cei mici pot descoperi bucuria sportului într-un mediu prietenos, sigur și motivant, TC SUN Alba Iulia.

Din dorința de a oferi cele mai bune condiții pentru antrenamente, Cristina Moldovan, împreună cu soțul său dispun de terenuri proprii, amenajate special pentru pregătirea copiilor. Aici tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare.

Răbdarea, energia pozitivă și modul apropiat în care lucrează cu cei mici au făcut ca mulți copii să îndrăgească tenisul încă de la primele antrenamente. Tocmai această conexiune autentică cu copiii a determinat-o pe aceasta să se axeze exclusiv pe antrenamente dedicate micuților tenismeni, unde fiecare copil este încurajat să evolueze în propriul ritm și să capete încredere în sine. Prin profesionalism și pasiune, Cristina Moldovan contribuie zi de zi la formarea unei noi generații de copii activi, ambițioși și fericiți.

– Cum ați ajuns la tenis?

Am ajuns la tenis datorită soțului meu. El a făcut tenis și în timpul facultății, iar noi am fost colegi de facultate la Cluj-Napoca. După ce am terminat împreună facultatea și ulterior masterul, el a plecat în Germania, iar după ce a revenit am făcut și doctoratul și ne-am angajat ca profesori de chimie la Cluj. El a continuat, a jucat pentru Cluj și a avut și performanțe. Și cumva mergea în paralel chimia cu tenisul.

Eu eram la doctorat și între timp era întrebarea ce facem, ne întoarcem sau nu ne întoarcem acasă. Și socrul meu, care a fost profesor de recuperare la spital, a fost motorul. A zis, uite, hai de acasă că îți fac eu terenuri de tenis. Și aproape când terenurile erau gata, dragul de el a murit. Și a trebuit să venim noi și să continuăm noi ce a început el. Atunci am lăsat Clujul, cu tot ce a fost acolo frumos. Eu am mai rămas și mi-am terminat doctoratul, după care le-am avut pe cele trei fete.

Decizia finală de a veni și eu la Alba Iulia și a mă dedica tenisului a fost când am mers la un interviu de angajare la o companie mare și m-am trezit că îi chem pe cei din comisia de evaluare la noi să joace tenis. Atunci ei mi-au spus că tot ceea ce știu și ce fac pentru club trebuie canalizat acolo și am hotărât că asta trebuie să fac. Dar nu aveam pregătire în tenis în perioada respectivă.

În schimb, m-am făcut manager de proiect, manager de resurse umane, protecția muncii și ca să-l ajut pe partea de firmă am făcut toate cursurile. Și am mers în paralel la toate ședințele de la federație, la toate cursurile pe care le organiza federația, pentru că în perioada aceea făceau pregătire și pentru antrenori. Îi chemau o dată pe an la un centru unde li se făcea pregătire. Mie îmi plăcea, citeam tot timpul. Pentru că îmi doream și să vin pentru copiii de aici din Alba cu noutăți. Adică stilul vechi, dar totuși îmbunătățit. Și mai ales că a avut rezultate foarte bune pe Cluj, atunci am zis, clar, că poți să le ai și în Alba.

– Cât de greu a fost să te acomodezi cu „noua viață”?

Când am venit în Alba, aveam 2-3 copii rămași de la socrul meu. Călin, soțul meu, zicea, cum fac? Și împinsă de la spate și hai că poți și hai și așa, am făcut și eu curs de perfecționare în tenis. Dar am făcut mental coaching-ul prima dată și apoi, după ce am mai fost la câteva cursuri și a fost și soțul meu, eu am tot insistat că vrem să introducem tenisul 10 și la clubul nostru, că era tenisul normal, dar nu exista tenisul 10. Și așa am început eu cu tenisul, deci m-a dus efectiv pe teren și a zis descurcă-te.

Ulterior au început să vină mai mulți copii și bucuria mea cea mai mare asta pot să zic că este, îi văd încă la tenis pe copiii cu care am început atunci încă sunt pe teren și încă îi văd că se distrează și că se simt bine și au legat prietenii chiar dacă unii au continuat pe partea asta cum să zic, de performanță pentru că unii au făcut performanță și s-au dus și au făcut, unii au rămas doar pe partea de pregătire fizică și făcut mișcare, dar oricum sunt foarte încântată.

La noi cred că lipsea înainte partea asta de inițiere de la vârste mici, erau luați undeva la o vârstă mai mare și pe urmă îndreptați spre performanță, acum spre deosebire de ce spuneam și la nivelul acesta de tenis 10 există competiții și cumva și eu sunt motivată ca ceea ce fac la nivelul meu să aducă rezultate și copiilor.

– Ce înseamnă clubul pentru copii?

Cred că în primul și în primul rând pentru ei este o evadare, o relaxare, ceea ce schimbă în mentalitatea lor. Am feedback-uri de la copii care au fost la noi și care au plecat, acum sunt maturi și lucrează și ne spun că în primul și în primul rând pentru ei a fost o metodă de a-și găsi un grup de prieteni. Erau singuri, nu mai aveau copii pe stradă cu care să se joace, toată lumea ocupată, stânga-dreapta activități.

Nu-și găseau locul și aduși de părinți la tenis aici și-au găsit prieteni și un scop. Nu neapărat că au lăsat deoparte tehnologia, dar faptul că în fiecare zi sau odată la câteva zile ei au jucat, veneau și uitau de ei. Era un loc în care-și petreceau timpul foarte fain cu prietenii, pe lângă sănătate și socializare. Acum mai este o chestie pe care nu toată lumea o vede, dar eu am văzut-o, și anume la cei mai în vârstă.

De obicei, când copilul poate să vină singur la tenis vine singur. Când poate și un părinte să-l aducă, vine însoțit, dar foarte mulți copii vin însoțiți de bunici. Partea asta de a ieși a din casă a bunicilor, de a veni, de a se întâlni, de a socializa, de a vorbi cu copiii au un rol foarte important în toată acțiunea asta pentru că își educă nepoții, îi învață niște reguli când vin. Am mai observat iarăși bucuria celor mici.

Noi jucăm tenis, îi învățăm să joace, dar timpul acela petrecut cu părintele sau cu bunicul e cel mai important timp pentru că ne uităm la televizor și nu mai știm nici peste o săptămână la ce ne-am uitat, la ce emisiune, la ce film, dar faptul că au ieșit cu bunica, că au făcut nu știu ce schimburi de mingi, este de o frumusețe aparte.

– Câți copii aveți la club?

Nu i-am socotit, au trecut foarte mulți copii, deci n-am avut o cifră anume. Știu că la un moment dat m-am uitat, cred că am depășit ca legitimați, erau undeva la vreo 300 de copii la club. Dar membru este activ în momentul când își plătește taxa pe anul respectiv, dacă îți plătești taxa poți participa la concursurile din acel an competițional ca și sportivi activi cu legitimații plătite cred că undeva la 15 sportivi.

– Aveți nume importante care au activat la club?

Cel mai important e David Manu, el a fost campion național, am avut-o și pe Miriam Bulgaru la un moment dat, vicecampioană națională pe atunci, pe aiudeana Alexia Mărginian, dar ea avea parțial antrenamente la noi, l-am avut pe Tudor Turdean, fetele mele, Alexandra, Briana și Chrisa.

– Cât de costisitor e tenisul?

Ca și nivel de începător nu este foarte costisitor pentru că un papuc de sport îl are copilul la antrenament, la școală, un echipament sportiv la fel, rachetele le oferim noi de la club, mingile iarăși sunt la noi, deci nu este foarte costisitor.

Noi am mers pe program de abonament, dar pentru că asta este partea mea, de gestionare trebuia foarte mult să țin evidența, să știu cine a lipsit și atunci la mine se plătește pe ședință, dar soțul meu merge pe abonamente.

– Ce înseamnă acest sport pentru dezvoltarea unui copil?

Cred că e foarte important pentru că e un sport individual, chiar dacă se face la grupe, chiar dacă jucăm și la dublu, chiar dacă avem activități, acela e cel mai distractiv joc. Dar pe partea asta de dezvoltare personală, e o chestie foarte puternică pentru că acel copil e singur pe teren. Adică nu poate să spună că e vina portarului, că adversarul a făcut nu știu ce și colegul nu i-a dat mingea.

Deci responsabilitatea este a lui. Și atunci, chiar dacă intervin frustrările, nervii, neputința, trebuie să facă față, să știe să se reseteze. Bineînțeles, trebuie învățați toate aceste lucruri, cum să abordeze evenimentele care apar și să se repună din nou cu forțe proaspete în joc și să-și vadă de treabă. Apoi, mai e o chestie. Indiferent cât e scorul la final, copilul trebuie să conștientizeze că părintele tot la fel de mult îl iubește.

– Ce înseamnă TC SUN pentru copii?

Este un loc prietenos în primul rând. Un lucru bun și benefic este că ne vin copii din alte județe, ne vin de la Sibiu, ne vin din alte zone să se antreneze cu copiii noștri, pentru că nu au la baza lor sportivă cu cine să bată mingea. Ei bat mingea cu un antrenor, dar tu nu te întâlnești în competiție cu un antrenor. Fiecare jucător e diferit. Fiecare lovește altfel. Adică eu degeaba-ți spun ție lovitura se face așa, pentru că tu o faci în felul tău.

Și un jucător mare se spune că oricât ai încerca să reproduci o lovitură, nu poți să o reproduci 100%. Având foarte mulți copii, au avut cu cine să bată mingea, nu au trebuit să fugă în altă parte să-și găsească parteneri de antrenament. Deci le-am oferit o varietate care nu se întâlnește în altă parte. Acesta a fost unul dintre scopurile noastre. Să avem copii care să fie pe același nivel, copii cu care să evolueze împreună. Asta-ți dorește. Evoluție.

– Ce îmi spui despre satisfacțiile tale?

Cumva satisfacțiile astea se raportează la rezultatele pe care le au copii. Mă refer ca și antrenor. Satisfacțiile unui antrenor sunt variate. De exemplu, vine un copil care nu nimerește mingea și după 2-3 ședințe deja fac schimburi cu el și zici, wow.

Deci ai o satisfacție imensă când ai văzut că săracul copil la început nici măcar nu nimerea mingea și apoi deja fac schimburi. Alte satisfacții sunt date de momentele când îi vezi că se bucură împreună, când îi vezi că îi prinde jocul și știu că există încă problema asta a telefoanelor. O altă satifacție pot să spun că este proiectul pe care reușim să îl desfășurăm an de an.

Înainte să am firma, am susținut tot felul de proiecte. Cei de la federație au făcut campionul „Născuți pentru tenis”. Era un proiect pentru copii din școli care nu au ajuns încă la terenul de tenis, dar să fie recunoscuți ca valoare și luați și oferiți o bursă și cu partea asta de un pic de pregătire să vedem își dorește sau nu-și dorește să continue. Am făcut cred că trei proiecte de genul acesta. În ultimul m-am implicat și eu ca și antrenor.

Ce făceam? Ne-am dus în școală, am avut clasele de la zero, clasa întâi, pregătitoare, clasa întâi, clasa a doua maxim, predam lectia de tenis la toată clasa și de acolo, din mulțimea de copii, alegeam câțiva dintre ei și Federația le-a plătit antrenamentul pe timp de trei luni. Mai avem încă copiii care sunt și care practică încă tenisul și care joacă și care merg la competiții șicare continuă să joace. Inspirându-mă de aici, de la acțiunea asta Federației, am zis că să aducem valoare comunității.

M-am gândit inițial și la Ighiu, fiind de loc de acolo, am zis să ofer ceva gratuit copiilor de acolo, dar n-am avut unde. Așa că, de fiecare dată, indiferent că au fost fetele noastre în clasă, indiferent că au venit alți copii care erau deja la tenis, am primit în fiecare an clase la noi. Odată pe an premiam o clasă cu care jucam tenis, nu știu, două ore, două ore jumăte.

– Mergeți la Cluj în 13 iunie, la retragerea Simonei Halep?

Nu mi-am luat încă bilet, dar se vor da invitații și bilete și cu siguranță vom participa.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE