FOTO: copiii de Grădiniţa nr. 12 din Alba Iulia s-au simţit excelent la „Festivalul Toamnei”
La Grădiniţa cu program prelungit nr. 12 din Alba Iulia s-a desfăşurat pentru al şaselea an consecutiv, Festivalul Toamnei. El s-a dovedit a fi o veritabilă sărbătoare pentru 330 de copii (din toate grupele), părinţii acestora şi cele 23 de educatoare ale instituţiei de învăţământ preşcolar.
Părinţii şi rudele prichindeilor au fost invitaţi spre a-i vedea la lucru pe cei mici, prilej de a observa cum s-au adaptat preşcolarii la mediul educativ şi ce cunoştinţe au acumulat. În acelaşi timp adulţii au avut de îndeplinit sarcini în parteneriat cu cei mici. O atmosferă de bună dispoziţie a pus stăpânire pe grădiniţă, ea fiind înţesată de fructe, legume, coroniţe şi costume simbolice. Preşcolarii au prezentat cântece şi au recitat poezii în limbile română şi engleză, au compus şi rezolvat ghicitori, s-au îmbrăcat în haine de sezon, au dat probe de isteţime şi îndemânare, au realizat legume şi fructe personalizate, dar şi colaje, picturi sau desene în care şi-au etalat capacitatea de a combina culori şi au dat frâu liber fanteziei.
Grupa „Licuricilor” a fost inspirată de îndemnul „Toamnă galbenă, aurie / Pe covor de frunze moi / Şi cu haină ruginie / Iarăşi ai sosit la noi” să reprezinte toamna în lucrări colective de pictură abundând în culori. Utilizând metoda „Mâna oarbă” copiii şi părinţii s-au strâns în 5 grupe – fructe, legume, crizanteme, dovleci şi frunze colorate – reuşind, cu entuziasm, să conceapă lucrări specifice anotimpului. Grupa „Albiniţelor” a arătat părinţilor că joaca este productivă, prin ea dobândind informaţii despre alimentaţia sănătoasă. În cadrul unui concurs pe echipe s-au sortat fructele şi legumele – după culoare, gust şi utilitate – apoi ele au fost numărate. Adulţii şi copiii şi-au demonstrat umorul şi fair-play-ul în cadrul jocurilor: „Cartoful fierbinte”, „Mărul plutitor”, „Strugurele buclucaş” şi „Cursa fructelor”.
Membrii Grupei „Prichindeilor” s-au costumat în frunze, fructe şi legume, punând în scenă opera teatrală „La bal cu Zâna Toamnă”. Educatoarele au interpretat roluri de actori în faţa copiilor, încurajându-i să-şi învingă emoţiile. Grupa „Voiniceilor” s-a implicat în jocul „Toamnă frumoasă, toamnă bogată” – interactiv, cu sarcini diverse. În fapt, el a constituit o întrecere între echipele: „Fructele vesele”, „Legumele sănătoase”, „Florile parfumate” şi „Frunzele colorate”.
Grupa „Rozelor” s-a implicat în jocurile „Borcanul cu murături asortate”, „Deschide urechea bine!” şi a construit din piese de lego „Copacul-Toamna”. Componenţii Grupei „Zambilelor” s-au deghizat şi distrat pe cinste, sub sloganul generos: „Pentru o zi s-au deghizat şi s-au distrat / Roşia şi cu ardeiul / Ceapa şi cu usturoiul. / O prună puţin brumată / La festival este aşteptată”.
Grupa „Muguraşi” a prezentat un „Dans ritmic” şi a realizat lucrarea „Coroniţa toamnei”, în parteneriat cu părinţii. Între „Boboceii pufoşi” au avut loc întreceri care le-au antrenat atenţia şi agerimea minţii. Ghicitorile, „Borcanul cu murături sau compot”, „Supa de zarzavat”, „Nucile călătoare” şi „Strugurele buclucaş” au creat o atmosferă plăcută.
„Piticii” au interpretat dansul „Fantezie de toamnă”, iar ulterior, alături de părinţi, au realizat lucrări colective sub denumirea „Poveşti de toamnă – poveşti create de copii”. „Steluţele” au pus în practică jocuri de perspicacitate şi de mişcare: „Traseul nucilor cu lingura de lemn pe un traseu dat şi într-un timp bine stabilit”, „Aruncatul la coş” şi „Strugurele nărăvaş”. „Razele aurii” i-au invitat pe părinţi să redevină pentru o clipă copii spre a scrie un catren ori a concepe o reţetă.
Un festin de fursecuri, fructe, prăjituri şi sucuri au încununat ziua încărcată de bucurie, copiii fiind recompensaţi, în plus, cu diplome, baloane şi medalioane. O expoziţie a tuturor lucrărilor create a pus punct manifestării, ea readucând în minţile participanţilor ideea că „toamna e o simfonie, artă vie, în mii de culori”.
Ioan Adrian POPA
[nggallery id=1219]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Produsele ,,La Meseni”, vedetele noului magazin din Alba Iulia: Calitate ireproșabilă și varietate bogată, pe gustul tuturor gurmanzilor (P)
Produsele ,,La Meseni”, vedetele noului magazin din Alba Iulia: Calitate ireproșabilă și varietate bogată, pe gustul tuturor gurmanzilor Situat într-un spațiu generos, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, la 2 pași de Cetatea Alba Carolina, noul magazin ,,La Mesenii Tăi” vine cu o selecția de produse locale de excepție, preparate după rețete tradiționale, pentru […]
Un accident rutier a avut loc astăzi, 18 septembrie, în jurul orei 15:30, atunci când un autocamion care transporta deșeuri ar fi acroșat o țeavă de gaz. Detașamentul de pomperi Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în mun. Sebes str. Sălane. Este vorba despre un autocamion ce transporta deșeuri care […]
Continuă investițiile în Teiuș! Modernizare pentru o zonă de acces auto și lucrări pentru introducerea canalizării pe mai multe străzi
Primăria Teiuș a demarat lucrările de reparație la zona de acces auto situată în apropierea stației Lukoil și au finalizat lucrările de canalizare pe anumite porțiuni și au început pe altele. Autoritățile locale din Teiuș au demarat lucrările de reparație la zona de acces auto situată în apropierea stației Lukoil. Pentru refacerea completă a porțiunii […]