Sport

FOTO: Conducerea AJF Alba după alegeri: Cristian Petropulos – președinte, Mihai Țîra – secretar general *Sorin Corpodean va fi consilier al noului președinte

Dan HENEGAR

Publicat

în

alegeri AJF Alba149Ales astăzi noul președinte al Asociației Județene de Fotbal Alba, Cristian Petropulos (43 de ani) a preluat ștafeta de la Sorin Corpodean, vechiul și noul său colaborator.

Petropulos l-a învins pe Augustin Damian, în primul tur, cu un scor net 52-21 și va conduce AJF Alba în următorii 4 ani, avându-l alături și pe Sorin Corpodean, în calitate de consilier personal. Continuitatea este acum cuvântul de ordine la AJF Alba, iar principala preocupare pe termen scurt este obținerea de fonduri de la CJ Alba, suma așteptată fiind de 250.000 de lei, plus contribuția proprie de 10 la sută. „Sper să pot duce mai departe munca lui Sorin Corpodean. N-au fost dificile alegerile, pentru că am avut încredere în membrii afiliați”, a fost prima sa declarație din noua postură.

*Petropulos: „Contează foarte mult că voi continua colaborarea cu Corpodean”

În consecință, noul secretar general al AJF Alba este arbitrul alegeri AJF Alba89albaiulian Mihai Țîra. Sorin Corpodean, cel care a condus AJF Alba din 1999 rămâne alături de fotbalul amator din județ, fiind consilierul personal al noului președinte și inclus în Comisia Campionatului Munților Apuseni și în Comisia Grassroots.

„Contează foarte mult că voi continua colaborarea cu Sorin Corpodean, un om extraordinar, practic vorbim de infinit. În plan personal este cel mai ridicat nivel la care am ajuns„, a spus Petropulos.

*Damian, la al doilea eșec

După ce a pierdut a doua bătălie pentru șefia AJF Alba, Augustin Damian nu-și explică motivele înfrângerii. „Nu mă așteptam să pierd, mai ales că semnalele erau pozitive. Sunt dezamăgit, asta este viața, din păcate„, a spus fostul arbitru. Acum Damian a strâns 21 de voturi, iar în vara trecută a ieșit din primul tur, după ce a primit numai 10 voturi.

[nggallery id=256]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]

Citește mai mult