Actualitate

FOTO: Concursul „Cultură pentru Cultură”,în zona Blaj: comuna Roşia de Secaş – cea mai tare în tradiţii şi folclor

Alexandra Mates

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Pe Câmpia Libertăţii din Blaj a avut loc duminică, 12 mai, începând cu ora 13.00, prima etapă a Festivalului – concurs judeţean “Cultură pentru Cultură”, aflat în acest an la cea de-a VIII-a ediţie. Ansambluri de muzică şi dansuri din Cergău, Aiud, Ocna Mureş şi Blaj şi-au etalat obiceiurile şi tradiţiile din localităţile lor. Pe primul loc al podiumului s-a situat ansamblul comunei Roşia de Secaş, locul doi a fost adjudecat de cel al comunei Sâncel, iar locul trei de ansamblul comunei Şpring.

Cele trei comune s-au prezentat admirabil atât la proba de spectacol cât şi la probele de meşteşuguri populare şi gastronomie, departajarea făcându-se la diferenţe foarte mici de punctaj. Premiile au fost înmânate de Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, prof. univ. dr. Maria Tănase Marin, realizator TV şi prof. Daniela Floroian, director al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

După concurs, sutele de spectatori prezenţi pe Câmpia Libertăţii au putut urmări un extraordinar spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, Ansamblul „Doina Aiudului”, Ansamblul „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş şi Ansamblul Comunei Cergău. Finalul spectacolului a aparţinut localităţii gazdă, urmând să evolueze pe scenă mai multe formaţii folclorice şi solişti vocali din Blaj.

Evenimentul  are scopul de a revitaliza cultura tradiţională din mediul rural şi de dezvoltare a turismului cultural în zonele istorico- etnografice ale judeţului Alba şi  este organizat de  Consiliul Judeţean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena Alba” şi Primăria şi Consiliul Local Blaj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, 24 martie 2026 că, în următoarele luni, vor avea loc reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în tot aparatul central și în administrația locală, menționând, însă, că […]

Citește mai mult