FOTO: Colaborare exemplară între IPJ și Consiliul Județean Alba. Șase mașini frumoase în dotarea poliţiştilor
Colaborare exemplară între Inspectoratul Județean de Poliție Alba și Consiliul Județean, în cadrul Proiectului Creşterea Mobilităţii Patrulelor de Intervenţie şi a Operativităţii în Investigarea Locului Faptei.
Poliţiştii din Alba vor fi începând de astăzi mai dotați și mai eficienţi, graţie celor şase noi maşini care se află de acum la dispoziția lor. Două Dacia Duster şi patru Dacia Logan nou-nouţe îi vor ajuta pe oamenii legii să intervină mai prompt la solicitările cetăţenilor. Maşinile au fost cumpărate de Consiliul Judeţean Alba şi date în folosinţă Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba în cadrul unui parteneriat încheiat între cele două instituţii. Cele şase maşini vor deservi departamentele care ţin de ordinea şi siguranţa publică din cadrul IPJ Alba. Bugetul alocat acestor achiziţii este de 334.032 lei.
La festivitatea de primire/predare a autospecialelor au participat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Alba, domnii Florin Roman şi Alin Cucui, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, domnul Ioan Marincaş, precum şi şefii de servicii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Proiectul Creşterea Mobilităţii Patrulelor de Intervenţie şi a Operativităţii în investigarea locului faptei a fost iniţiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în cursul lunii ianuarie 2014, cu sprijinul Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică Alba, iar Consiliul Judeţean Alba, prin Hotărârea nr. 10 din 30 ianuarie 2014, a aprobat implementarea acestuia şi a efectuat demersurile necesare pentru finanţare.
Contractul de comodat pentru darea în folosinţă a celor şase vehicule pe o perioadă de 10 ani a fost semnat ieri, la sediul IPJ Alba, de comandantul Inspectoratului, chestorul principal Nicolae Căbulea şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.
Cei doi au ţinut să sublinieze colaborarea foarte bună care există între cele două instituţii şi şi-au exprimat speranţa ca modelul să fie preluat şi în teritoriu, la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţ. În intervenţia avută, domnul Ion Dumitrel, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba şi-a exprimat mulţumirea pentru reuşita acestui parteneriat şi a subliniat buna colaborare dintre cele două instituţii. Domnia sa a asigurat de întreg sprijinul Consiliului Judeţean, pentru realizarea şi pe viitor, a altor proiecte, a căror beneficieri vor fi cetăţenii.
Domnul chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a mulţumit partenerilor pentru sprijinul acordat şi şi-a exprimat convingerea că, cele 6 autospeciale primite, vor creşte eficienţa intervenţiei poliţiştilor la solicitările cetățenilor, asigurând totodată comunitatea că siguranţa membrilor ei este prioritate pentru poliţiştii din judeţul Alba.
În parcul auto al IPJ Alba se găsesc 173 de maşini, cele şase primite ieri fiind cele mai noi din dotarea poliţiştilor.
[nggallery id=1894]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
