FOTO: Cetatea Alba Carolina ”înfrumusețată” cu tomberoane de gunoi plasate între clădiri – monument istoric
Unii angajați ai administrației locale găsesc soluții ”inteligente”, demne de un ”smart-city” în devenire, dar și răspunsuri pe măsură, la problemele sesizate de cetățeni. Un astfel de exemplu este măsura de a amplasa 4 containere mari de gunoi, la doar câțiva metri de câteva clădiri monument – istoric.
Anticipând faptul că ”priveliștea” nu va fi tocmai apreciată, nici de turiști, dar nici de localnici, mai ales într-o perioadă în care numărul lor va fi foarte mare tocmai în zona cu pricina (sâmbătă 20 mai, la ”Noaptea Muzeelor” sunt așteptați mii de vizitatori), directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a sesizat serviciul abilitat din subordinea primăriei prin deja celebra metodă ”smart” la care sunt îndemnați cetățenii să apeleze – Dispeceratul.
Situația a rămas la fel – textul scris de director fiind, probabil, mult prea ”elaborat” încât adresantul să înteleagă ce i se cere și un simplu ”Luați tomberoanele de acolo că râde lumea de voi!”, ar fi fost mult mai eficient.
Iată cum a fost ”soluționată” sesizarea către municipalitate:
”Va anuntam ca incidentul semnalat de dvs. Sesizari diverse
Descriere: Containere plasate total aiurea și fără rost. Pe lângă faptul ca sunt plasate în proximitatea Sălii Unirii (cca 20 de metri) sunt și total inutile. În cetate exista coșuri de gunoi, doua dintre ele plasate în apropiere, iar cele trei instituții din apropiere au propriile containere în curțile aferente. Turiștii au o „surpriza plăcută” în inima Cetății.
A fost solutionat cu urmatoarea rezolutie:
In containerele respective se depoziteaza deseurile agentilor economici din zona (trasuri) cand deseurile acestora depasesc capacitatea pubelelor alocate si deseurile colectate de operatorul de salubritate de pe domeniul public din zona Cetatii Alba Carolina.
Ovidiu Muntean – Serviciul Administrarea Activitatilor Domeniului Public
Dispecerat
Primaria Municipiului”
Răspunsul fiind sub așteptările petentului, acesta a decis că este cazul să-i ofere funcționarului o mică lecție de istorie pe rețeaua de socializare:
”Vreau să-i reamintesc lui ”Mr. Practic” Ovidiu Muntean, că la est (caa. 20 m) de pubele se află clădirea unde a funcționat între anii 1579-1588 și 1718-1778 Colegiul Iezuit, la sud (cca 15 m) se află clădirea ”Babilon” (1851-1853), monument de grupa A, cel mai mare edificiu romantic din Alba Iulia și sediul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, la sud-est (cca 20 m) se află Sala Unirii (1898-1900), după majoritatea românilor cea mai importantă clădire din România (desigur că nu și pentru Mr. Practic), desigur tot monument de grupa A, iar în spatele pubelelor, lipit de gardul de incintă se află Colegiul Majlat, tot monument istoric (se vede sigla in partea dreaptă-sus. Totodată pubelele se găsesc pe artera principală a Cetății. Ce ar fi să începem Centenarul, prin a arăta puțin respect, față de ce s-a întâmplat la 1 decembrie 1918.
În permit să-i sugerez lui Mr. Perfect alte locuri de depozitare a deșeurilor. Pubelele se găsesc la cca 150 m de căruțele aferente. la cca. 40 m se găsesc alte locuri, care momentan sunt terenuri virane sau organizare de șantier”, a scris Gabriel Rustoiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]
Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia
Impozite locale 2026 | Reducerile de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, aplicabile pentru întreg anul 2026. Modificări urgente, la aprobare în Consiliul Local Alba Iulia Consiliul Local Alba Iulia se întrunește, luni, 16 martie 2026, de la ora 14.00, în ședință extraordinară cu convocare de îndată pentru a aviza modificarea […]