Curier Județean

FOTO| Cerșetorii de pe Bulevardul Transilvaniei luați la „puricat” de polițiștii locali: Au fost primite tot mai multe sesizări

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Cerșetorii de pe Bulevardul Transilvaniei luați la „puricat” de polițiștii locali: Au fost primite tot mai multe sesizări

Încă de la primele ore ale dimineții de luni, mai multe echipaje ale Poliției Locale din Alba Iulia s-au deplasat pe Bulevardul Transilvaniei din municipiu. Verificările au avut ca scop combaterea cerșetoriei, în condițiile în care au fost primite mai multe sesizări legate de acest aspect. Șase persoane au fost conduse la sediul Poliției Locale pentru identificare și dispunerea măsurilor legale.

„În paralel, polițiștii locali au verificat dacă firmele din zona respectivă au încheiat contracte cu operatorul de salubritate.

Nu e o noutate faptul că, la nivelul municipiului, ni s-au semnalat situații în care agenți economici aruncă, ilegal, gunoiul. Pentru o parte dintre aceștia am aplicat amenzi.

Considerăm că un control preventiv își are rolul său, însă nu vom tolera abaterile, mai ales repetate, de la lege”, a scris viceprimarul municipiului Alba Iulia, Emil Antoniu Popescu pe facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia”, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026 Un nou rezultat excepțional pentru Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologoc „Alexandru Domșa” Alba Iulia, care s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026, categoria Științe aplicate juniori. Petru Joldeș a format […]

Citește mai mult

Curier Județean

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]

Citește mai mult

Curier Județean

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generații […]

Citește mai mult