Actualitate

FOTO: Câștigătorii Junior Bike Race Ciugud 2015

Ioana Oprean

Publicat

în

Sâmbătă 6 iunie a avut loc la Ciugud prima ediţie a Junior Bike Race, prima competiţie de mountain –bike din Alba destinată copiilor, în organizarea clubului de ciclism Bicheru-Cycling din Alba Iulia în parteneriat cu Primăria Comunei Ciugud.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

La startul competiţiei au luat parte aproape 200 de copii din Alba, Bihor, Mureş şi Cluj. Concursul s-a desfășurat pe două trasee cu grade diferite de dificultate, care au fost amenajate în zona terenului de fotbal din Ciugud, în funcție de vârsta participanților.

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Cei sub 9 ani au avut de parcurs „Traseul Iepurașilor” și au pedalat 540m, cu o diferență de nivel de 5 metri.
La această categorie au fost două subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-5 ani au putut să fie însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, iar cei de 6-8 ani, au avut posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate.

bike concurs (2)

Pe „Traseul Lupișorilor” au pedalat copiii de peste 9 ani. Și în acest caz, au fost două subcategorii de vârstă: 9-11 ani și 12-14 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1000 m lungime și 15 m diferență de nivel.
Toţii copiii care au reuşit să termine traseul au primit diplome iar primii trei clasaţi de la fiecare categorie au primit premii constând în rechizite şi articole necesare ciclismului.

bike concurs (1)
Alături de copii au fost pe toată durata competiţiei Ping şi Pong, Mickey Mouse şi Hello Kitty care i-au încurajat pe copiii şi i-au antrenat în diferite jocuri, le-au oferit baloane şi i-au pictat pe faţă pe doritori.
La finalul competiţiei a avut loc o tragere la sorţi la care au participat toţi copii participanţi al cărei premiu a fost o bicicletă oferită de cei de la Bicheru-Cycling. Fericitul câştigător a fost Eduard Vaida.
“Prin această inițiativă am urmărit încurajarea copiilor să participe cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată şi să le punem  la încercare și abilitățile de pedalat. Traseele nu au fost unele uşoare. Mersul pe bicicletă este o modalitate de a ne menţine sănătoşi, în forma şi de a avea un tonus bun. Concursul a fost unul foarte reuşit. Am văzut că au venit copii din Oradea sau Cluj ceea ce ne obligă şi mai mult ca şi anul viitor să organizăm acest concurs care este o premieră pentru judeţul Alba. Îi felicit pe câştigători dar le transmit tuturor copiilor care au participat astăzi la Junior Bike Race Ciugud 2015 că sunt învingători” a declarant primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.
Câştigătorii Junior Bike Race Ciugud 2015
Categoria 3-5 ani -Traseu iepuraşi (băieţi)
1. Dragoş Andrei Bereczki -00:01:35
2. Vlad Marcu-00:01:44
3. Radu Andrei Petrescu-    00:01:494

Categoria 3-5 ani -Traseu Iepuraşi (Fete)
1. Mara Crişan    00:02:14
2. Sofia Filimon    00:02:37
3. Sara Maria Buciuman

Categoria 6-8 ani -Traseu Iepuraşi (băieţi)
1. Cristian Vlad Bereczki    00:02:33
2. Luca Petru Făţan    00:02:40
3. Dan Ionut-Benician    00:03:04

Categoria 6-8 ani -Traseu Iepuraşi (fete)
1. Ştefania Petrescu    00:02:54
2. Roberta Comşa    00:02:58
3. Ştefania Dana Moldovan 00.03.15

Categoria 9-11 ani Traseu- Lupişori (băieţi)
1. David Andrei Veştemean    00:11:17
2. Elias George Hozat    00:11:40
3. Ştefan Oarga 00:11:46

Categoria 9-11 ani -Traseu Lupişori (Fete)
1. Ana Miclea    00:07:33
2. Diana Teodora Diacu    00:09:35
3. Iulia Munteanu 00:09:36

Categoria 12-14 ani- TraseuLupişori (Băieţi)
1. Patrick Pescaru    00:15:18
2. Vlad Faur    00:15:58
3. Radu Cosmin Arsin 00:17:14

Categoria 12 -14 ani –Traseu Lupişori (Fete)
1. Iulia Adina Florea    00:11:52
2. Raluca Ioana Benician    00:16:25
3. Iulia Denisa Şandru 00:18:16


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite

Ioana Oprean

Publicat

în

Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite Guvernul a anunțat, marți, 3 martie 2026, lansarea platformei „Fără hârtie”, cetăţenii fiind îndemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite. „Fără hârtie” nu este doar un spaţiu de raportare, ci şi un mecanism activ de reformă, prin care sesizările punctuale se transformă în […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Mihai Dimian, noul ministru al Educației: A fost rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din 2024

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihai Dimian, noul ministru al Educației: A fost rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din 2024 Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat, marţi, 3 martie 2026, decretul de numire în funcţia de membru al Guvernului a lui Mihai Dimian, acesta fiind noul ministru al Educaţiei şi Cercetării. Ceremonia de depunere a jurământului de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 30 martie 2026: Vreme caldă și precipitații puține. Prognoza actualizată pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 30 martie 2026: Vreme caldă și precipitații puține. Prognoza actualizată pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat, marți, 3 martie 2026, prognoza meteo actualizată pe 4 săptămâni, mai precis estimările meteo pentru perioada până în 30 martie 2026. Conform meteorologilor ANM, pe parcursul lunii […]

Citește mai mult