FOTO: Asociația ”Arche Noah Transilvania” a făcut pași importanți pentru salvarea câinilor abandonați din Alba Iulia
Asociația ”Arche Noah Transilvania” aduce o nouă rază de speranță pentru câinii abandonați pe străzile din Alba Iulia. Prin Centrul de Adopții pe care îl amenajează, zeci de maidanezi vor scăpa de eutanasiere și vor avea stăpâni iubitori în Germania și România.
Înființată special pentru salvarea animalelor condamnate la moarte sigură prin Legea câinilor fără stăpân (care prevede eutanasierea la 14 zile de la ridicarea lor de pe stradă), Asociația ”Arche Noah Transilvania”, fondată de Bettina Hüttemann, a pornit încă de la început cu o idee considerată de unii foarte greu (chiar imposibil) de realizat, dar care, cu ambiție și perseverență a căpătat contur iar acum a început acum să dea roade.
Este vorba despre amenajarea unui Centru de Adopții construit exclusiv cu fonduri proprii și din donații venite de la persoane fizice și alte asociații (în principal din Germania), fără niciun fel de ajutor sau implicare a administrației locale, în care să fie găzduiți și îngrijiți câinii abandonați din Alba Iulia, până va avea fiecare dintre ei un stăpân.
Zis și făcut: s-a găsit (cu destulă greutate) o locație adecvată, o clădire destul de mare care să adăpostească aproximativ 100 de câini. Aici, pe măsură ce s-a primit ajutor de la sponsori, s-au amenajat țarcuri în care câinii să poată fi găzduiți în cele mai civilizate condiții, apărați de ploaie, vânt, frig sau căldură excesivă.
Când totul va fi gata (și nu mai este mult până la final), Centrul de Adopții va avea și un cabinet medical, un spațiu special pentru toaletarea câinilor, camere separate pentru ”maternitate” și pentru pui, și o încăpere specială pentru animale aflate în carantină. Câinii vor fi îngrijiți permanent atât de personalul angajat (pentru care există și o locuință de serviciu în aceeași clădire), cât și de voluntari – persoane din Alba Iulia care iubesc animalele și vor să dea o mână de ajutor la pregătirea lor pentru adopție.
Chiar dacă amenajarea nu este finalizată, pentru cazurile urgente activitatea a început deja. Peste 25 de câini ridicați de hingheri au fost scoși, pe parcursul lunii decembrie, din adăpostul primăriei. O parte dintre ei au ajuns în Germania unde condițiile în care trăiesc, la persoanele ce i-au adoptat, sunt atent supravegheate de Asociația ”2 Beine – 4 Pfoten”, din Leipzig, cu care ”Arche Noah Transilvania” colaborează.
Astfel, Archie, Betty, Amy, Lotte, Kasper, Summer, Charly și Luna – câini adunați de hingherii din Alba Iulia, de pe străzi, au avut până acum norocul să scape de eutanasiere și să-și petreacă sărbătorile în familii iubitoare, care i-au adoptat. Alți maidanezi se află în prezent la Centrul de Adopții, în așteptarea unui stăpân. De aceștia și de toți câinii pe care îi va găzdui în viitor, ”Arche Noah Transilvania” se va îngriji să ajungă la familii iubitoare, care să le ofere viața pe care nu au putut-o avea aici.
Mai trebuie menționat că asociația condusă de Bettina Hüttemann și-a făcut prieteni și la nivel local, unde a primit ajutor de la Asociația ”Speranța Animalelor” Sebeș și de la medicul veterinar George Popa, care s-a oferit să sterilizeze gratuit 30 de câini. Sunt exemple mobilizatoare pentru alte persoane, asociații sau firme, care au posibilități și vor să se implice în realizarea acestui proiect. Important este că primii pași spre normalitate au fost făcuți, și că avem dovezi că există și la Alba Iulia oameni care prețuiesc viața animalelor!
Mai multe despre Asociația ”Arche Noah Transilvania” și despre activitatea sa puteți afla de pe pagina oficială http://www.archenoah-transilvania.org/ și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/archenoahtransilvania
[nggallery id=2847]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice
Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței
Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți
Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]
