Curier Județean

FOTO| Aniversare la 21 de ani de la înființarea Grupului Skepsis: Trupa de teatru a sărbătorit cu două spectacole pe scena Casei de Cultură a Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Aniversare la 21 de ani de la înființarea Grupului Skepsis: Trupa de teatru a sărbătorit cu două spectacole pe scena Casei de Cultură a Studenților

Grupul Skepsis a oferit la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, două spectacole minunate prin care s-a celebrat împlinirea a 21 ani de la înființarea trupei de teatru!

Primul spectacol din cadrul evenimentului aniversar, intitulat în mod deloc întâmplător GENERAȚII, unde au păşit pe scenă, rând pe rând, trei generaţii de tineri, care activează în prezent în cadrul organizaţiei, prezentând trei episoade dramatice originale, prezentate în premieră.

În prima parte a serii, cei mai mici elevi cu Skepsis ne-au învățat cum să supraviețuim și să trecem cu zâmbetul pe față peste orice scenariu apocaliptic în care omenirea se poate trezi în viitor.

Liceenii cu Skepsis ne-au prezentat într-o notă dulce-amară, un Requiem în ton cu evenimente inspirate din trecutul recent și prezentul Europei în speranța că vom reuși să înțelegem măcar în ultimul moment ce înseamnă iertarea. Seara s-a încheiat cu câteva „Probleme de Conștiință”, care reușesc să apară în cele mai neașteptate situații.

”Grupul nostru împlinește în luna Mai încă un an și suntem mândri să marcăm aniversarea prin punerea în valoare a tinerilor care activează și se formează în organizația noastră.

Tineri elevi din mai multe școli generale și licee din oraș au urcat pe scenă și s-au întâlni cu publicul, care fără îndoială îi va aprecia pe măsură. Nimic nu este mai important pentru noi decât să dăm mai departe flacăra pasiunii și să cultivăm cu grijă și răbdare valorile comunității noastre” a declarat Viorel Cioflică, coordonator.

Vineri, 26.05.2023, ora 19.00, grupul Skepsis vă invită la spectacolul Domnul de Pouceaugnac, după Moliere, o comedie clasică prezentată ca un omagiu adus celebrului autor francez, de la moartea căruia se împlinesc anul acesta 350 de ani.

Spectacolele sunt prezentate în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2023 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală.

Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Medic nou la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, și-a început activitatea la 1 martie 2026 Un nou medic a fost atras de echipa managerială a Spitalului Orășenesc Câmpeni. Dr. Tabita Crișan, medic specialist epidemiologie, s-a alăturat echipei medicale. Anunțul a fost făcut de managerul unității medicale, ec.Dragomir Morcan miercuri, 4 martie […]

Citește mai mult

Curier Județean

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6– 12 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Reminders of Him / Frânturi din el Avanpremiera  Regia: Vanessa Caswill  Cu: Bradley Whitford, Maika Monroe, Lauren Graham, Jennifer Robertson  Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste  Durată: 114 min  Rating: AP 12  După o […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare: Câte locuri noi de parcare vor fi disponibile

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Prima parcare construită în Blaj în locul garajelor, aproape de finalizare Prima parcare construită în municipiul Blaj în locul garajelor este aproape de finalizare, a anunțat, miercuri, 4 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar.  „Ne reîntâlnim din nou la parcările de la blocurile 12, 13 și 15. În urmă cu o lună am fost aici […]

Citește mai mult