FOTO | AMENZI de peste 750.000 de lei în urma unor controale cu bodycam-uri ale Gărzii de Mediu Alba: Vizați, operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale
AMENZI de peste 750.000 de lei în urma unor controale cu bodycam-uri ale Gărzii de Mediu Alba: Vizați, operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale
În doar 6 zile, comisarii Gărzii de Mediu Alba au făcut 17 controale la operatori din domeniul exploatării agregatelor minerale. În urma acestora au fost aplicate 27 de sancțiuni: 16 amenzi, în valoare totală de 755.000 de lei, 6 avertismente și 5 sancțiuni complementare.
Dintre acestea, 3 au vizat oprirea activității, iar în 2 cazuri s-a dispus desființarea lucrărilor și readucerea terenului la starea inițială.
Lipsa autorizațiilor, probleme în respectarea regulilor privind protecția apelor, depozitări necorespunzătoare și activități desfășurate fără măsuri reale de protecție a mediului – toate acestea apar constant în astfel de controale.

Un caz aparte îl reprezintă și o primărie care a fost sancționată, pentru că nu a intervenit pentru a limita efectele unor practici ilegale legate de gestionarea deșeurilor.
„Problemele din județul Alba arată, însă, că multe dintre nereguli persistă. Exploatările fără autorizații, modul defectuos de gestionare a materialelor și ignorarea regulilor de protecție a mediului rămân o constantă. În acest context, astfel de controale vor continua și în perioada următoare”, au transmis reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu.
Controalele desfășurate de Garda Națională de Mediu în județul Alba au venit, de această dată, cu un element nou: toate verificările au fost înregistrate cu bodycam-uri, echipamente folosite în premieră într-o acțiune de acest tip.
Introducerea camerelor video purtate de comisari vine ca un pas spre mai multă transparență și o documentare mai clară a situațiilor din teren. Echipamentele au fost achiziționate prin fonduri PNRR și vor fi folosite și în alte acțiuni.
foto: Garda Națională de Mediu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Theodora Maria Chelarescu, elevă a Colegiului Național „IMC” Blaj, a doua calificare consecutivă la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”
Theodora Maria Chelarescu, elevă a Colegiului Național „IMC” Blaj, a doua calificare consecutivă la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” Eleva Theodora Maria Chelarescu, din clasa a XII-a C la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” Blaj, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate […]
Noua companie de transport a Primăriei Sebeș intră în acțiune: Lista traseelor și a punctelor de vânzare a biletelor
Noua companie de transport a Primăriei Sebeș intră în acțiune: Lista traseelor și a punctelor de vânzare a biletelor Începând de miercuri, 1 aprilie 2026, operatorul intern SC TRANSPORT PUBLIC SEBEŞ SRL, noua companie de transport a administrației locale, va presta Serviciul public de transport local de persoane, efectuat cu autobuze, în conformitate cu prevederile […]
FOTO | Mai mulți elevi ai Liceului Tehnologic Sebeș, calificați la etapa națională a concursului „Știu și aplic” 2026
Mai mulți elevi ai Liceului Tehnologic Sebeș, calificați la etapa națională a concursului „Știu și aplic” 2026 Mai mulți elevi ai Liceului Tehnologic Sebeș s-au calificat la etapa națională a concursului „Știu și aplic” 2026. Elevii liceului cu profil tehnologic din Sebeș au obținut rezultate deosebite la Concursul Național ,, Știu și aplic”, etapa județeană, […]