FOTO: Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud urmează să fie dotat cu lift: A fost montată structura metalică a ascensorului
FOTO: Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud urmează să fie dotat cu lift: A fost montată structura metalică a ascensorului
Zilele acestea a fost montată structura metalică a liftului care se va monta în cadrul Amulatoriului Spitalului Municipal din Aiud. Următoarele etape ale lucrării sunt montarea fațadei și instalarea propiu-zisă a ascensorului.

Citește și: Ambulatoriul Spitalului Municipal Aiud va fi dotat cu lift: A fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor
„Ca parte a procesului de accesibilizare a ambulatoriului Spitalului Municipal Aiud prin montarea liftului exterior, vă prezentăm stadiul acestei investiții.
A fost montată structura metalică a liftului, iar următoarele etape ale lucrării sunt montarea fațadei și instalarea propiu-zisă a liftului.
Reamintim faptul că acest lift va deservi toți beneficiarii ambulatoriului, mai ales pe cei cu nevoie speciale, care necesită o mobilitate adecvată în procesul de acordare a serviciilor medicale,” au transmis reprezentanții Spitalului Municipal Aiud.
Reamintim că, joi, 9 mai 2024, a fost semnat constractul de proiectare și execuție a lucrărilor. Durata de execuție a lucrărilor este de aproximativ 3 luni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Serbare de 8 Martie 2026 de vis la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Muzică, flori și oaspeți de seamă
Serbare de 8 Martie 2026 de vis la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Muzică, flori și oaspeți de seamă Povestea primăverii scrisă pe chipuri argintii. Muzică, flori și oaspeți de seamă: Așa s-a sărbătorit 8 Martie 2026 la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia. „Atmosferă de sărbătoare, zâmbete și multe flori, astăzi […]
ASTĂZI | Elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, care au excelat la olimpiadele de specialitate, vor susține un concert extraordinar la Palatul Principilor Transilvaniei. Acces gratuit
Elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, care au excelat la olimpiadele de specialitate, vor susține un concert extraordinar la Palatul Principilor Transilvaniei. Acces gratuit Elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia urmează să susțină astăzi, 9 martie 2026, un concert ,,extraordinar” la Palatul Principilor, în Sala Transilvania. Astfel, […]
FOTO | Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei în România, în vizită de lucru în Alba. Temele discutate
FOTO | Angela Ganninger, ambasadoarea Germaniei în România, în vizită de lucru în Alba. Temele discutate Excelenţa sa, doamna Angela Ganninger, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la Bucureşti, a avut astăzi, la Alba Iulia, o întâlnire cu reprezentanții administrației județene și locale, în cadrul căreia au fost discutate teme legate de economie […]