FOTO: ”Alba Iulia Music & Film Festival” un adevărat succes! Și urmează ziua a 4-a – vezi programul
Chiar dacă încă de la început ”Alba Iulia Music & Film Festival” se anunța un eveniment de succes cu o organizare de excepție, cea de-a treia zi a întrecut toate așteptările, în special la proiecția filmului ”Oameni și melci”, unde cele 1.500 de scaune pregătite pentru spectatori au fost ocupate și alte zeci de persoane au urmărit filmul de pe margine sau de pe scările de la Sala Unirii.
La final publicul a avut prilejul să-i asculte pe doi dintre actori, Dorel Vișan și Ovidiu Crișan și pe regizorul filmului Tudor Giurgiu și pe producătorul Oana Giurgiu care au provocat aplauze povestind despre filmări dar și despre surpriza plăcută pe care au avut-o vizitând Cetatea.
”Sunt impresionat de ce au făcut aici cei care au dat o viață nouă acestei minunate cetăți, acestei minunate istorii care s-a petrecut aici. Întotdeauna mă impresionează acest lucru când vin la Alba Iulia și îmi pare rău că vin mai rar, nu așa cum veneam odată”, a mărturisit Dorel Vișan.
”E incredibil de frumos ce aveți aici și ne bucurăm că am avut ocazia să vedem”, a spus producătorul filmului ”Oameni și melci”, Oana Giurgiu.
”Aveți aici ceva fabulos! Este un decor în aer liber! Ne vom reîntâlni poate chiar în toamna aceasta sau la iarnă și o să facem un film la Alba Iulia”, a anunțat regizorul Tudor Giurgiu.
În cea de-a treia zi albaiulienii s-au bucurat de încă o seară specială nu doar prin programarea filmului care a stabilit un record de spectatori încă de la lansare ci și prin prezentarea altor trei filme de excepție, “The Shukar Collective Project“, “Pina” și “Mamma Mia”, și, bineînțeles, prin concertele cu Laura Orian (7th Flower), Lights Out sau Grimus.
Se spune că tot ce este frumos se termină repede și într-adevăr, festivalul se apropie de sfârșit mult prea curând. Până la final însă mai este o zi ce va încheia spectaculos un eveniment ce, cu siguranță, va rămâne ”de poveste”, la fel ca toate evenimentele pe care le-a găzduit în acest an Cetatea Alba Carolina.
Iată programul din ultima zi – duminică 30 septembrie:
*Sala Ferdinand (Palatul Princiar)
16.00 ”Iron Sky” – 2012, regia Timo Vuerensola
18.00 “Nine” – 2009, regia Rob Marshall
*Palatul Principilor
20.00 Proiecţie eveniment: “Cabinetul figurilor de ceară” – 1924, regia Paul Leni & Leo Birinsky – Film mut cu acompaniament live – Ansamblul EINUIEA
*Piaţa Cetăţii – Open Air
20.00 “Concertul” – 2009, regia Radu Mihăileanu
22.00 Concert PUYA
*Cerul de fier/ Iron Sky este o comedie SF despre naziști care s-au retras pe Lună în 1945, și-au construit o navă spațială și se întorc în 2018 să atace Pământul. Filmul a fost vândut în peste 80 de teritorii, mai mult decât oricare alt film finlandez, iar succesul, spune cineastul Timo Vuorensola, i se datorează comunității online de fani. Filmul a făcut senzație anul acesta la Festivalul de la Berlin și a rulat în premieră în România, la TIFF, ediția 2012.
*”Cabinetul figurilor de ceară” – o invitație în lumea poveștilor fantastice și o îmbinare între lumea filmului și a muzicii. La capitolul film, acțiunea se petrece într-un muzeu al figurilor de ceară, în care trei personaje prind viață în trei scheciuri distincte: şeicul Harun-al-Raşid (din 1001 de nopţi), ţarul Ivan cel Groaznic şi enigmaticul Jack Spintecătorul, așa cum erau ei văzuți în 1924, momentul realizării peliculei. Fiecare pasaj este ilustrat muzical; cei de la EINUIEA se află la a patra experiență de gen (după Nosferatu, Faust şi Prăbuşirea casei Usher), iar de această dată au creat o adevărată coloană sonoră a filmului. Pentru a se sincroniza cu povestea de pe marele ecran, muzica originală compusă pentru acest film este inspirată cu preponderență din surse tradiționale de origine persană și rusă, sau conține prelucrări și aranjamente din aceste surse.
*”Nine”, regizat de Rob Marshall, cel care a creat „Chicago”, este inspirat dintr-un spectacol de pe Broadway, lansat în 1982, deţinător al unui premiu Tony și are o distribuție de excepție: Penélope Cruz, Daniel Day-Lewis, Nicole Kidman, Sophia Loren, Marion Cotillard, Judi Dench şi Kate Hudson.
*”Concertul” este o coproducţie Franţa-România-Belgia-Italia. Distribuţia filmului este internaţională, dar personajul românului Vlad Ivanov are un rol esenţial. El joacă rolul unui oligarh rus care finanţează deplasarea la Paris a unor muzicieni, pentru ca aceştia să susţină un concert în celebra sală Pleyel. Proiectul a câştigat locul întâi la concursul organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei din România, care a finanţat producţia cu o sumă record: 430.000 de euro.
*Puya este cel care va închide prima ediție a ”Alba Iulia Music & Film Festival”, îl vom regăsi în postura lui preferată, cea de băiat rău de cartier, în concertul de la ora 22.00, din Piața Cetății.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba „premiat” cu dosar penal: Și-a amenințat soția cu moartea și a distrus mai multe bunuri dintr-o locuință
Bărbat din Alba „premiat” cu dosar penal: Și-a amenințat soția cu moartea și a distrus mai multe bunuri dintr-o locuință La data de 18 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Baia de Arieș, au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani, din oraș, cu privire la faptul că a fost victima […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii7 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii