FOTO: Agitația din fața Primăriei Alba Iulia pentru un loc de parcare s-a dovedit a fi inutilă
Așa cum v-am prezentat deja, peste două sute de albaiulieni, riverani ai zonei cuprinse între străzile Cloşca, b-dul 1 Decembrie 1918, Aleea Tineretului, b-dul Revoluţiei 1989, str. Arnsberg şi b-dul. Transilvaniei, s-au înghesuit încă de sâmbătă dimineață în fața sediului Primăriei Alba Iulia pentru a fi siguri că vor prinde unul dintre locurile de parcare scoase la închiriat de administrația locală.
Teama acestora, respectiv statul la coadă cu scăunele și schimburi, ce ne amintește tuturor de cozile de dinainte de ’89, s-a dovedit a fi nejustificată.
Astfel, dacă până astăzi, dis de dimineață, pe lista făcută de albaiulienii organizați la coada de la primărie erau înscriși circa 400 de persoane, la ora 9.20, numărul acestora ajunsese la doar 440. La aceași oră, mai mult de 240 de persoane își depuseseră dosarul.
Primul dintre albaiulienii care își așteptau răbdători rândul și cu cale am intrat în vorbă în această dimineață m-a făcut să înțeleg repede agitația inutilă a celor care timp de două zile și două nopți și-au păzit locul la coadă. Iulian, un tână de 30 de ani, mi-a spus că a venit la ora opt dimineață, pentru că atunci începe programul la primărie, și a primit numărul de rând 424. După doar o oră, primii 200 de albaiulieni înscriși pe listă își rezolvaseră deja problema. Așa că Iulian se aștepta ca până la ora 10.30 să ăși depănă dosarul și să meargă liniștit la serviciu.
Iosif, un alt domn, pensionar, care își aștepta rândul, mi-a explicat cine e de vină pentru această coadă de weekend.
“Noi suntem de vină. Pentru că ne agităm inutil și ne luăm unii după ceilalți ca nu cumva să rămânem fără un loc de parcare. Le-a fost teamă, mai ales unora, că nu își vor mai putea parca mașina chiar în fața blocului, sau că se termină locurile de parcare în condițiile în care până acum toți găseam un astfel de loc. Și din cele 800 de locuri de parcare se depun acum dosare pentru circa 450”, a spus domnul Iosif.
Alte persoane acuzau primăria că i-a determinat să vină să facă coada cu zilele, când ar fi putut să rezolve acest lucru prin intermediul asociațiilor de proprietari.
Am plecat lămurit în această chestiune de doi albaiulieni exponenți a două generații. Tânărul, care nu are nostalgia cozilor din perioada comunistă și un pensionar înțelept, care, deși s-a înscris la coadă din timp pentru un loc de parcare, nu acuzat primăria, ci a vorbit zâmbind despre mentalitatea românilor.
Doru Inurean, directorul Serviciului de administrare al Domeniului Public din cadrul Primăriei Alba Iulia, a declarat pentru ziarul „Unirea” că locuitorii din zona străzilor amintite mai sus, mai au la dispoziție încă două săptămâni pentru a își depune dosarele pentru obținerea unuia dintre cele 720 de locuri de parcare. Ulterior, în cadrul unei ședințe publice de consiliu local, la care vor participa și președinții de asociații, se va face atribuirea fiecărui loc de parcare către albaiulienii ce au făcut demersurile în acest sens.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie
Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie”
Irina Codrea, de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026, după același rezultat și la Istorie: „O veste care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie” Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la […]
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: O ambulanță SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței Cetate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier la Alba Iulia: Un SMURD și un autoturism s-au ciocnit în zona pieței cetate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 17 martie 2026, la Alba Iulia, în zona pieței din Cetate. Din primele informații, o autospecială SMURD și un autoturism sunt implicate în evenimentul rutier. Traficul rutier este îngreunat […]