FOTO AERIENE şi VIDEO: AMPLĂ mobilizare de FORŢE, la un accident GRAV în Alba Iulia.Cum au intervenit pompierii, paramedicii, poliţiştii şi jandarmii pentru salvarea a 15 victime. Exerciţiu DEMONSTRATIV
Un exerciţiu demonstrativ complex şi totodată spectaculos, de intervenţie cu forţe în teren, a fost prezentat joi, la Alba Iulia, cu ocazia Zilei Pompierilor. Începând cu ora 11.00, cei care s-au aflat în zona gării, mai exact în apropiere de benzinăria Luk Oil, au putut vedea cum intervin pompierii, poliţiştii, paramedicii, SMURD-ul, jandarmii şi cei de la Crucea Roşie, în situaţii limită. Potrivit scenariului, “salvatorii” au trebuit să intervină la un accident, după ce patru maşini s-au ciocnit şi mai multe victime au rămas încarcerate. De asemenea, din cauza unuia dintre autoturismele implicate în accident în apropierea benzinăriei, exista pericolul unei explozii. Şapte ambulanţe şi echipaje SMURD, patru autospeciale ale Pompierilor, autospecială de descarcerare, echipaje ale Poliţiei şi Jandarmilor, au sosit la faţa locului, cu sirenele pornite. Cei mai curioşi au fost cei mici aflaţi aici, care au fost de-a dreptul captivaţi de toată desfăşurarea de forţe, şi în special de “oamenii în roşu” care au pus victimele pe targă cu dibăcie şi le-au scos dintre fiare în siguranţă. A fost ridicat şi un cort de prim ajutor unde au fost duse victimele descarcerate, iar pentru cei cu leziuni uşoare, voluntarii de la Crucea Roşie au acordat îngrijiri medicale. Circulaţia în zonă a fost oprită.
Cu ocazia Zilei Pompierilor, joi, albaiulienii au putut asista la un exerciţiu demonstrativ, organizat de ISU Alba. Scenariul exerciţiului, foarte bine pus la punct, a constat în gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de producerea unui accident rutier pe Bulevardul Ferdinand, în zona benzinăriei Luk Oil.
La ora 11.00, un angajat al benzinăriei transmite prin SNUAU 112 că în accident sunt implicate patru autoturisme. Sunt aproximativ 15 victime. Un autoturism este oprit în stâlpul de reclamă al benzinăriei, 2 autoturisme tamponate, iar unul răsturnat pe trotuar. Din autoturismul oprit în stâlpul de reclamă iese fum şi există risc de aprindere a scurgerilor de carburanți și propagarea incendiului la stația de benzină aflată în imediata apropiere.
La faţa locului au ajuns pompierii cu patru autospeciale, şapte echipaje SMURD, ambulanţe, poliţişti şi jandarmi.
În urma recunoaşterii cdt. GIS constată că scurgerile de carburant s-au aprins, incendiul se manifestă la compartimentul de motor al autoturismului şi s-a propagat la stâlpul de reclamă şi copertina benzinăriei pe o suprafaţă de 40 mp. În autotursim au fost 4 persoane care s-au evacuat şi au diferite leziuni. În autoturismele tamponate au fost 6 persoane, 2 încarceraţi iar una în stare inconştientă pe capota autoturismului, fiind proiectată prin parbriz. În autoturismul răsturnat au fost persoane din care numai conducătorul auto este încarcerat. Pe trotuar au fost 2 pietoni care au fost răniţi în urma răsturnării autoturismului. În urma accidentului sunt 15 victime, din care 5 în stare gravă.
Pompierii, şi toate forţele, paramedicii, poliţiştii, jandarmii, voluntarii de la Crucea Roşie au arătat că la orice oră şi în orice moment primejdios pot fi în sprijinul cetăţenilor.
„Este forma perfectă de a verifica capacitatea perfectă a tuturor structurilor, care au atribuţii de a interveni în situaţii de urgenţă. Aceste exerciţii cu efective în teren şi cu tehnică ne ajută să verifică atât concepţia noastră de intervenţie, planurile, pregătirea personalului şi funcţionarea tehnicii de intervenţie. A fost un scenariu complex în care am încercat să vedem atât partea de intervenţie la stingeri, incendii, descarcerare, partea de descarcerare şi asistenţă medicală, trierea şi organizarea evacuării victimelor către centrele medicale. În continuare UPU SMURD, organizează transportul către Spitalul Judeţean de Urgenţă, care preiau victimele.
Am creat un scenariu cu un număr mare de victime, pentru a vedea punerea în practică atât al planului roşu, cât şi al celui alb, la nivelul spitalelor. După ce facem un scurt bilanţ, o să vedem felul cum la nivelul spitalului s-au preluat şi s-au organizat ridicarea capacităţii de intervenţie. A fost util pentru participanţi, am verificat şi capacitatea Inpsectoratului de a organiza, de a colabora cu celelalte structuri ”, a declarat şeful ISU Alba, Dorel Sofica.
Totodată, acesta a dorit să ceară scuze public celor care au avut de suferit din cauza acestui blocaj în trafic, explicând că nu pot fi pregătiţi pentru accidente reale decât simulând condiţii reale de desfăşurare a intervenţiei.
Acțiunea a fost efectuată cu ocazia Zilei Pompierilor din România și în baza Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pe anul 2014.
La exerciţiu au participat: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba; Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Alba Iulia; Inspectoratul de Poliție al Județului Alba; Inspectoratul Județean de Jandarmi Alba; E-On Gaz S.A; Crucea Roșie Alba; S.C. Electrica S.A.; Apa CTTA Alba; Serviciul de Ambulanță al Județului Alba; Poliția Locală Alba Iulia.
FOTO: Alexandra MATEŞ, Lucian CRAIU
[nggallery id=2301]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Apel URGENT pentru salvarea unei cățelușe fără stăpân, cu hernie diafragmatică: A fost găsită în Sebeș, în ploaie, alungată de lume și foarte slabă
Apel URGENT pentru salvarea unei cățelușe fără stăpân, cu hernie diafragmatică: A fost găsită în Sebeș, în ploaie, alungată de lume și foarte slabă O tânără din Alba a pornit o luptă contracronometru pentru salvarea unei cățelușe fără stăpân, găsită joi în Sebeș, pe ploaie, alungată de oameni și foarte slabă. Patrupedul a fost dus […]
FOTO | Frații Ovidiu Măcinic (Uwe Dai) și Darius Măcinic, lecții de viață, curaj și inspirație pentru elevii Liceului Teoretic Teiuș
Frații Ovidiu Măcinic (Uwe Dai) și Darius Măcinic, lecții de viață, curaj și inspirație pentru elevii Liceului Teoretic Teiuș Ziua de miercuri, 21 mai 2025 a fost una cu adevărat specială pentru elevii Liceului Teoretic Teiuș, care au avut ocazia să participe la activitatea educațională „Întâlnire cu un campion!”, parte din demersurile noastre de a […]
Albaiulianca Miriam Bulgaru la un singur pas de tabloul principal la Roland Garros 2025: A trecut și de Patricia Țig
Albaiulianca Miriam Bulgaru la un singur pas de tabloul principal la Roland Garros 2025: A trecut și de Patricia Țig Albaiulianca Miriam Bulgaru a valorificat șansa de a ajunge la un singur pas de calificarea în premieră pe tabloul principal de la French Open 2025. În al doilea și penultimul tur al calificărilor sportiva legitimată […]