FOTO: Activităţi sportive şi jocuri interactive pentru copiii din Ocna Mureş şi Vama Seacă
Aproximativ 140 de copii de la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureș, Centrul de zi pentru copii „Sfântul Ierarh Nectarie” Vama Seacă şi de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Ocna Mureş au participat la sfârşitul săptămânii trecute la activitatea recreativă „Veniți, copii, e primăvară”.
Acţiunea a fost organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Ocna Mureș prin Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” şi a avut ca scop dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea copiilor în activități cât mai variate și bogate în conținut şi fructificarea talentelor personale. Timp de câteva ore au avut loc diverse activităţi sportive, jocuri interactive şi desene pe asfalt. Dintre activităţi amintim ștafeta combinată, mașina cu călători, zebra buclucașă, careul magic, eșarfa călătoare sau mingile săritoare.
„Sufletele copiilor au fost cuprinse de o bucurie nemărginită. Sperăm, ca prin activitățile pe care le derulăm să modelăm sufletele lor, astfel încât să-i pregătim să devină adevărați ostași ai lui Hristos. Privindu-i cât de fericiți au fost, mi-au venit în minte cuvintele Domnului Iisus: <De nu veți fii ca și copiii, nu veți moşteni împărăția cea gătită vouă!> Întreaga echipă de proiect implicată a fost pentru mine la superlativ: copii, cadre didactice, pedagogi şi părinți ai copiilor prezenți. Mulţumesc învățătorilor Lidia Toader, Monica Turcu, Sorin Turcu, Elena Cărunta, Ani Gligor, părintelui Bogdan Şalariu, asistentei medicale Alina Gligor, referentului de specialitate Liana Stoica, precum și partenerilor – Primăria Ocna Mureș şi Poliţia Ocna Mureş”, a precizat Ciprian Orga, coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” Ocna Mureș.
Cadrele didactice prezente la acest eveniment au fost un exemplu pentru elevii lor datorită implicării în buna organizare a evenimentului şi participării la jocurile interactive. „Copiii sunt primăvara vieții. O zi cu ei te încarcă pozitiv, te motivează, îți dă speranță. Ziua de azi a fost una de apropiere sufletească, de bucurie și speranță. Mulțumiri organizatorilor și participanților”, a spus Monica Turcu, învățător. Pe lângă activităţile sportive şi jocurile interactive la care au participat, copiii au dansat şi s-au distrat alături de mascotele Mickey, Minnie și Donald. „Pentru mine a fost o zi cu multă mișcare și bucurie. Ne-am pregătit pentru Școala Altfel, care începe de luni”, a spus Ștefania Sanislav, elevă în clasa a IV-a.
La finalul activităţii toți copiii participanţi au fost serviți cu apă, suc și dulciuri iar echipa de proiect a primit diplome de participare din partea organizatorilor.
Activitatea recreativă „Veniți, copii, e primăvară” a fost organizată în parteneriat cu Primăria Ocna Mureș, Poliția Orașului Ocna Mureș, Casa de Cultură „Ion Sângereanu”, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Asociația „Pro copilăria” Ocna Mureș și Centrul de zi „Sfântul Ierarh Nectarie” Vama Seacă.
[nggallery id=6993]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei
28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]
Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)
Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului
7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]