Curier Județean

FOTO Acțiune de ecologizare pe malul râului Mureș, realizată de LEO și LIONS Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

Actiune LEO Alba Iulia03În decursul lunii iunie, în localitatea Drâmbar, pe malul râului Mureș s-a desfășurat o acțiune de ecologizare. La aceasta au participat membrii Cluburilor LEO și LIONS din Alba Iulia.

La acțiune au participat 13 membri care au reușit să colecteze o cantitate semnificativă de deșeuri care a fost transportă la groapa de gunoi a orașului Alba Iulia. De asemenea s-au montat plăcuțe de avertizare și atenționare a persoanelor care nu respectă natura, cu privire la timpii de degradare a materialelor aruncate pe malul Mureșului.

”Prin aceasta vrem să atragem atenția că încă mai exista persoane care nu se gândesc la mediul înconjurător și la protejarea acestuia. Chiar și pentru cei mai noi voluntari ai organizație a fost o lecție de educație civică”, au transmis membrii organizațiilor.

Este de menționat că LEO este acronimul pentru Leadership, Experience, Opportunity. ”Leuții” au ca scop convingerea comunității din care trăiesc, ca fiecare membru al acesteia poate să contribuie la bunăstarea celorlalți. Organizația este alcătuită din tineri voluntari dedicați comunității.

La sfârșitul acțiunii toata lumea a fost mulțumita că a lăsat în urma un mediu curat și plăcut petrecerii timpului liber într-un mediu curat, dedicat albaiulienilor.

[nggallery id=2008]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 martie 2026 | Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ziua Poliției Române, celebrată la Universitatea din Alba Iulia printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la Drept Ziua Poliției Române va fi celebrată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, printr-o activitate interactivă dedicată studenților de la specializarea Drept.  Evenimentul va avea loc vineri, 20 martie 2026, între orele 10.00 și 12.00, în Amfiteatrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion

Ioana Oprean

Publicat

în

Dezvoltare urbanistică accelerată a unei zone anterior agricole dintr-un municipiu din Alba: Case noi, creșă și stadion Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a oferit, miercuri, 11 martie 2026, detalii despre dezvoltarea urbanistică accelerată a zonei Luncii Ciufudului. „Cu toții știm că exista între Blaș și Tiur o distanță de aproximativ 800 de metri – […]

Citește mai mult

Curier Județean

Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alte două proiecte de modernizare a infrastructurii din Sebeș finanțate prin Programul „Anghel Saligny”: Contracte semnate Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a semnat, miercuri, 11 martie 2026, 14 contracte de finanțare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 265.184.511,88 de lei. Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor […]

Citește mai mult