Rămâi conectat

Sport

FOTO: ACS Şurianu 1945 Sebeş şi-a anunţat oficial participarea în campionatul Ligii a V-a *Obiectiv clar, promovarea!

Tudor Stan

Publicat

în

Astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sebeş, Asociaţia Club Sportiv Şurianu 1945 Sebeş şi-a anunţat ACS Surianu 1945 Sebes3programul de bază şi obiectivele viitorului apropiat. Deşi în cadrul structurii sportive se practică mai multe sporturi, fotbalul rămâne primordial, iar conform declaraţiilor membrilor fondatori, „Sebeşul va ajunge să cunoască din nou faima pe plan fotbalistic”.

Încet şi cu paşi mici spre performanţă. După acest principiu se ghidează cei care şi-au amestecat ideile în ceea ce avea să rezulte… Asociaţia Club Sportiv Şurianu 1945 Sebeş. Daniel Popa este preşedintele structurii sportive, iar consiliul de administraţie este completat de Cornel Tiurean – vicepreşedinte, Armando Popescu – secretar general, Dan Comşa – trezorier şi Doru Oancea – organizator de competiţii. „Am plecat de la ideea simplă de a face o echipă de fotbal în acest oraş. Am găsit oameni de încredere pe care te poţi baza. Având în vedere că juniorii republicani din Sebeş rămâneau <pe drumuri> după terminarea junioratului era esenţial nevoie de această echipă. Avem mai multe secţii în care activăm, precum fotbal, tenis de câmp şi ciclism. Urmează ca din iarnă să avem o secţie de ski şi cât de curând una de automobilism, care va fi reprezentată de pilotul Cristian Opincariu”, a declarat Daniel Popa – preşedinte ACS Şurianu 1945 Sebeş. Cât despre obiective, acesta este unul singur şi foarte îndrăzneţ, pe scurt dezvoltarea fotbalului din municipiul Sebeş. „Ne bucurăm că plecăm din Liga a V-a şi luăm totul de la zero. Ne place să credem că suntem o familie, atât în ceea ce priveşte conducerea cât şi sportivii. Principalul obiectiv al echipei de fotbal este promovarea în Liga a IV-a, însă dacă nu reuşim acest lucru din primul an nu va fi nicio tragedie”, a precizat Daniel Popa.

*Hobby transformat în provocare

Secretarul general al ACS Şurianu 1945 Sebeş a spus că în ultima perioadă acest fenomen în care a decis să ia parte a devenit un subiect foarte important în viaţa sa. „M-am implicat în acest club ca într-un hobby, iar în numai 6 luni acest hobby a devenit un challenge, o provocare. La început eram mai încrezători că vom găsi toate forţele de care avem nevoie, însă oamenii sunt foarte greu de convins să se alăture într-un proiect nou. Am pornit de la câteva repere, precum baza sportivă din Arini, care este construită… pentru nu ştiu cine, că nu are nimeni activitate în afară de Liceul cu Program Sportiv Sebeş, însă aceşti copii trebuie să aibă continuitate în a face performanţă. Dacă va fi mai greu, succesul va fi mai însemnat. Am reuşit să obţinem temporar folosinţa bazei sportive din Arini şi sperăm să convingem pe toată lumea că avem intenţii bune”, a declarat Armando Popescu – secretar general ACS Şurianu 1945 Sebeş.

Această structură sportivă nouă se va finanţa exclusiv din sponsorizări, surse private, donaţii. Potrivit conducerii ACS Şurianu 1945 Sebeş a fost asigurat bugetul pentru anul competiţional 2014-2015. Şefii clubului din Sebeş îşi doresc să convingă şi administraţia locală să se alăture acestui proiect, despre care ei cred că „aparţine în totalitate comunităţii din Sebeş”.

Lotul echipei de fotbal este conturat aproape în întregime, fiind purtate discuţii la ora actuală cu 10-15 jucători. Antrenorul echipei de fotbal, Doru Oancea speră să facă un sezon frumos şi să promoveze în Liga a IV-a, având în vedere că va beneficia de foarte mulţi fotbalişti recunoscuţi pe plan local „Mă bucur să fac parte din acest proiect, alături de aceşti domni. Am mai lucrat cu Daniel Popa şi am acceptat pe loc această propunere, având în vedere că am renunţat la Liga a IV-a pentru a face performanţă alături de Şurianu Sebeş. Nu va fi deloc o muncă uşoară, însă ne concentrăm şi muncim pentru rezultate”, a spus Doru Oancea, fost antrenor la Dalia Sport Daia Română. Preşedintele clubului, Daniel Popa a declarat că nu are nevoie de fotbalişti, ci de oameni, iar primul om transferat la ACS Şurianu a fost ex-componentul echipei din Galda, Vasile Morariu. „Îmi place foarte mult acest proiect. La Industria Galda de Jos nu mai puteam să merg din diferite motive. Aici am dat de nişte oameni foarte serioşi, iar după mai multe aventuri pe la diferite echipe, sunt mândru să spun că mă întorc acasă”, a declarat Vasile Morariu. Un alt jucător pe care şefii clubului îl doresc cu adevărat este Cristi Bodea, golgeterul echipei Industria Galda de Jos în sezonul trecut. „Suntem în discuţii avansate cu Cristi Bodea, fotbalistul dorit de tot judeţul la ora actuală. Acesta are ceva probleme cu contractul de la Energia Săsciori, însă mi-a declarat personal că 99 la sută se va alătura acestui proiect”, a conchis Daniel Popa.

[nggallery id=2123]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Campioana Volei Alba Blaj, victorie în primul meci de verificare, în deplasare cu Medicina Târgu Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a reușit o  victorie în primul meci de verificare, în deplasare cu Medicina Târgu Mureș, câștigând toate cele 4 seturi susținute. Volei Alba Blaj, campioana României, a câștigat prima partidă de pregătire din acest sezon, la Târgu Mureș, cu nou promovata CSU Medicina. S-au disputat 4 seturi, toate adjudecate de echipa […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, remize în derby-urile județene din competițiile de juniori

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, remize în derby-urile de „Alba” din competițiile de juniori LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au remizat, după partide echilibrate, în cele două dueluri de pe „Pielarul” contând pentru etapa a patra din Seria 8 a Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Blăjeanca Adelina Nagy, locul doi la Cupa României la culturism și fitness

Dan HENEGAR

Publicat

în

Blăjeanca Adelina Nagy a ocupat locul doi la Cupa României la culturism și fitness Adelina Nagy, sportivă din Blaj, a terminat recent pe locul secund la Cupa României la culturism și fitness, una dintre cele mai importante competiții naționale din calendarul FRCS. Concursul care a reușit cei mai buni sportivi din țară s-a desfășurat pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea