Ştirea zilei

FOTO: Accident grav în Alba Iulia: Trei pietoni loviți în timp ce traversau strada Tudor Vladimirescu, în Ampoi 1

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Trei persoane au fost lovite de un autoturism în timp ce traversau pe trecerea de pietoni de pe str. Tudor Vladimirescu din Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit polițiștilor, una dintre victime, o minoră, este posibil să fie rănită grav. Aceasta a fost transportată de urgență la spital.

La locul accidentului, produs în cartierul Ampoi I, se desfășoară cercetări.

UPDATE 1: Tânărul în vârstă de 31 de ani, din Alba Iulia, care conducea autoturismul implicat în accident, a declarat că în momentul producerii coliziunii culoarea semaforului era verde.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru stabilirea condițiilor exacte în care s-a petrecut dramaticul eveniment rutier.

Din primele cercetări, se pare că cei trei pietoni, între care o minoră, s-au angajat în traversarea străzii pe tecerea de pietoni și pe culoarea verde a semaforului. Probabil în timp ce aceștia traversau carosabilul, s-a făcut roșu, fiind acroșați de autoturismul care se deplasa înspre ieșirea din municipiul Alba Iulia către Teiuș.

UPDATE 2: Potrivit reprezentantului IPJ Alba, victimele sunt o femeie și două fetițe din Alba Iulia. Una dintre acestea, în vârstă de 12 ani, era inconștientă în momentul în care a sosit echipajul SMURD care a transportat-o la spital. Femeia și o altă fetiță, de 7-8 ani erau în stare de șoc, însă cu leziuni superficiale.

În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

UPDATE 3: Din cercetările efectuate până la acest moment rezultă că cele trei victime s-au angajat în traversarea străzii pe culoarea verde a semaforului care, însă, s-a schimbat în roșu până să ajungă pe partea cealaltă. În urma impactului fetița de 12 ani a suferit o fractură costală iar mama sa o fractură de antebraț drept. Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate vinovăția conducătorului auto.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda

Ioana Oprean

Publicat

în

Atenție, șoferi! Se închide circulația pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, între Nodul Rutier Unirea și Nodul Rutier Turda Începând de miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora 20:00, se va institui măsura închiderii circulației rutiere pe Autostrada A10, Calea 1 (sensul Sebeș–Turda), pe sectorul cuprins între km 52+800 (Nodul Rutier Unirea) și km 70+000 (Nodul Rutier […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult