FOTO: 80 de preșcolari din Aiud au participat la concursul „Atenţie, circul şi eu!” organizat de IPJ Alba, de Ziua Copilului
Activităţile organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, dedicate zilei de 1 Iunie, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPILULUI, au continuat azi, 31 mai, la Aiud.
Astfel, continuând tradiţia ultimilor ani, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă, la Grădinița „Primii Pași” din municipiul Aiud, a avut loc concursul de colaje „Atenție! Circul și eu!”.
La competiţie au participat 80 de preşcolari din grupele mari de la toate grădiniţele din municipiul Aiud. Aceştia şi-au exprimat cunoştinţele în domeniul circulaţiei rutiere, au creat desene şi colaje, iar un juriu format poliţişti ai structurilor de rutieră şi prevenire precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba i-au premiat pe cei mai talentaţi dintre participanţi.
În final, câştigătorii au fost răsplătiţi cu diplome, medalii, cupe, jocuri şi rechizite.
Activităţile dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă, mâine, 1 Iunie, când preşcolarii şi şcolarii din Zlatna se vor întrece în concursul de desene pe asfalt, intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”, organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, iar cei din Alba Iulia sunt aşteptaţi de poliţişti, în Piaţa Cetăţii, pentru a participa la concursuri cu tematică rutieră şi activităţi recreative ce vor fi organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.
FOTO: IPJ Alba
[nggallery id=2192]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a
27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a „Târgul Grădinarului” revine în weekend-ul 27-29 martie 2026, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina, între orele 10:00 – 18:00, cu cea de-a XVI-a ediție. Din programul de anul acesta nu lipsesc atelierele pentru copii […]
UPDATE | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș. Șoferiță de 20 de ani, transportată de urgență la spital
UPDATE | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș. Șoferiță de 20 de ani, transportată de urgență la spital Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în cartierul Partoș. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor […]
FOTO | Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut
Peste 200 de persoane și mașini verificate de polițiști la Galda de Jos: Amenzi de aproape 3.400 lei și un permis de conducere reținut Polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au desfășurat la data de 23 martie 2026, o acțiune, pe raza localității Galda de Jos, care a avut drept scop menținerea […]
