Curier Județean

FOTO| 69 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 229 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi și lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 69 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 63 de mijloace de transport, din care 35 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.017 persoane. De asemenea, au fost verificate 83 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane și alte spații de cazare.

Echipele de control au depistat și sancționat 69 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

De exemplu, între orele 10,00 – 13,00 și 16,00 – 19,00, în municipiul Alba Iulia, a fost organizată o acțiune cu efective suplimentare la care au participat 34 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU, ITM și DSVSA, care au verificat 37 de societăți comerciale și 123 de mijloace de transport.

Au fost legitimate 337 de persoane și au fost aplicate 22 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască și să nu se expună la riscuri.

Acțiunile de control vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | 13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

13 clasări pe podium la Sarajevo Inter Dance Fest 2026 pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia Bilanț impresionat pentru tinerele dansatoare de la Școala de Dans Chirilă din Alba Iulia la Sarajevo Inter Dance Fest 2026. Colecția bogată de clasări fruntașe cuprinde 7 locuri I, 4 locuri II, 2 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată la Cugir, pe strada Râul Mare: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În orașul Cugir (strada Râul Mare ) a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, marți, 31 martie 2026, la ora 20.05. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, medalie de bronz la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Vlad Bințințan, elev al Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, a obținut o performanță notabilă, la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026. El a obținut o medalie de bronz în competiția care și-a stabilit laureații […]

Citește mai mult