FOTO: 20 de specialiști din cadrul DGASPC Alba, formați în domeniul drogurilor
Agenția Națională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba (CPECA), a organizat, în perioada 12-13 iunie 2017, o sesiune de formare de bază în domeniul drogurilor, la care au participat 20 de specialiști din cadrul DGASPC Alba. Sesiunea de formare a însumat 16 ore de învățare și a fost susținută de un formator acreditat din cadrul CRPECA Alba Iulia.
Temele abordate au vizat tendințele fenomenului consumului de droguri în România și la nivelul județului Alba, principalele categorii de droguri și efectele acestora, fenomenul noilor substanțe psihoactive, semnele consumului de droguri, cadrul legal și sistemul de coordonare a politicilor publice în domeniul drogurilor, sistemul integrat de asistență destinat persoanelor dependente de droguri, noțiuni și concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri.
Formarea specialiștilor la nivel local reprezintă un alt pas în efortul ANA de a informa, educa și conștientiza personalul de specialitate din instituțiile publice locale cu privire la consecințele consumului de droguri asupra individului.
La finalul cursului participanții – asistenți sociali, psihologi și pedagogi sociali de pe raza județului Alba vor primi certificate de participare eliberate de Centrul Național de Formare și Documentare în domeniul Drogurilor din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
Agenția Națională Antidrog este deschisă spre colaborare interinstituțională, în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică și a altor specialiști din structuri cu atribuții în domeniu.
[nggallery id=4172]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Ajuns la 68 de ani, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga la „SĂ RUN I Trail Race” 2026: Când se va desfășura competiția de alergare montană de la Zlatna
Ajuns la 68 de ani, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga la „SĂ RUN I Trail Race” 2026: Când se va desfășura competiția de alergare montană de la Zlatna Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, va alerga „SĂ RUN I Trail Race” 2026. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie 2026, de către […]
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu
AMENZI de peste 750.000 de lei date în ianuarie 2026 de ISU Alba: 27 de obiective funcționau fără autorizație de securitate la incendiu Inspectorii de prevenire ai ISU Alba au efectuat, în luna ianuarie 2026, acțiuni de control la obiective din domenii precum turismul, comerțul, producția și depozitarea, verificările vizând respectarea normelor de securitate la […]
Exporturile și importurile, în picaj în Alba: Ce arată cele mai noi date statistice Comerțul internațional al județului Alba a înregistrat o pierdere severă în luna octombrie 2025, marcând scăderi atât la exporturi, cât și la importuri, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Regionale de Statistică, exporturile au totalizat 216 mii de […]