Actualitate

Fosta disidentă a regimului comunist, Doina Cornea, a murit la 89 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea, în vârstă de 89 de ani, a încetat din viaţă, în noaptea de joi spre vineri, relatează News.ro.

Anunţul a fost făcut pe Facebook, vineri dimineaţă, de jurnalistul Dorin Chioţea.

Fosta disidentă va fi înmormîntată zilele următoare.

”Mama a murit azi noapte acasă, la Cluj-Napoca. Era bolnavă de mai multă vreme”, a spus Juhasz.

Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 în Braşov. Ea a fost publicist, traducător, profesor.

În perioada regimului comunist, a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.

Doina Cornea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din din Cluj.

În 1980, a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), „Încercarea labirintului”, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe. În perioada 1982 – 1989, Doina Cornea a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983, ea a fost concediată de la universitate şi supusă unor anchete, interogatorii și bătăi.

În timpul amplelor manifestații din Piața Universității, din 1990, Doina Cornea făcea un apel important la adresa românilor, în lectura lui Emil Hurezeanu: „Români, cetăţeni ai ţării! Istoria, în condiţiile date, ne-o scriem singuri! E ultima noastră şansă de a ne întoarce în Europa. Muncitori, ţărani, intelectuali! Ce garanţii politice pot prezenta domnii Iliescu, Brucan, Petre Roman, cu alte cuvinte întreaga echipă a FSN care, de 40, 30 sau de 20 de ani încoace, au slujit partidul unic şi au consimţit aproape la toate nelegiuirile regimului comunist? Vă veţi da votul celor care, în vara anului trecut, pregăteau cu sprijin sovietic o lovitură de stat? Putem oare consimţi că aceşti oameni, vizaţi de Punctul 8, să ne reprezinte aspiraţiile politice şi sociale ca deputaţi, ca senatori sau ca preşedinţi? E posibil oare ca tocmai acum, când toate ţările din fostul lagăr socialist privesc cu speranţă spre Europa, noi, românii, să nu ne dăm seama că suntem duşi din nou spre Siberia?”

„Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.

Activitatea sa anticomunistă a fost recunoscută şi onorată, Doina Cornea primind în anul 2009 Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer şi cea mai înaltă disticţie a României, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, în anul 2000.

sursa: digi24.ro, news.ro, mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rabla 2026 | Ministrul Mediului, detalii despre programul Rabla în 2026: „Prioritare vor fi proiectele din PNRR care trebuie să fie continuate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Mediului, detalii despre programul Rabla în 2026: „Prioritare vor fi proiectele din PNRR care trebuie să fie continuate” Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că lansarea programului Rabla 2026 depinde de bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, care va fi stabilit după adoptarea bugetului național. Ea a precizat că negocierile cu Ministerul Finanțelor vor începe […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții de stat pentru angajarea a mii de persoane la… firme de pază. Ilie Bolojan: „Nu mai putem continua să direcţionăm bani publici către mecanisme de tip «suveică»”

Ioana Oprean

Publicat

în

Subvenții de stat pentru angajarea a mii de persoane la… firme de pază. Ilie Bolojan: „Nu mai putem continua să direcţionăm bani publici către mecanisme de tip «suveică»” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 12 martie 2026 că, în anul 2025, statul român a plătit subvenţie pentru angajarea a peste 13.200 de persoane din categorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: „Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil, într-un final apoteotic, în câteva luni”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Sănătății: „Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil, într-un final apoteotic, în câteva luni” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că în câteva luni va fi disponibilă noua platformă digitală din domeniul sănătăţii, care va conecta atât furnzorii cât şi pacienţii. „Pacientul îşi va putea vedea, într-un final apoteotic, după 36 de ani, dosarul […]

Citește mai mult