Ştirea zilei

Fosta contabilă de la un CAR din Alba SCAPĂ de pușcărie: Femeia a falsificat inclusiv semnătura fiicei sale pentru un credit uriaș

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Fosta contabilă de la un CAR din Alba SCAPĂ de pușcărie: Femeia a falsificat inclusiv semnătura fiicei sale pentru un credit uriaș

Fosta contabilă a unei case de ajutor reciproc din orașul Abrud, județul Alba, judecată pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a scăpat de al doilea dosar care i-ar fi adus închisoare cu executare.

Femeia în vârstă de de 64 de ani a falsificat mai multe semnături, inclusiv pe cea a fiicei sale, care era angajată și ea la casa de ajutor reciproc.

Potrivit rechizitoriului, Aneta D. a întocmit şi semnat în fals, în numele directorului de sucursală, a fiicei sale și a persoanei vătămate în cauză, un referat prin care a supus aprobării un împrumut în valoare de 150.000 lei, care trebuia rambursat într-o perioadă de zece ani.

Mai mult, a falsificat şi semnăturile unor persoane care au fost prezentate drept giranţi. Femeia a luat banii în 2016, apoi nu a mai plătit ratele, motiv pentru care instituția de creditare s-a îndreptat împotriva giranților, care nu știau nimic despre acest lucru.

În timpul anchetei, aceasta a recunoscut infracţiunile şi a precizat că victimele faptelor sale nu au ştiut de împrumutul contractat. La instanţa de fond, contabila a primit 10 luni de închisoare pentru înşelăciune şi 5 luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fiind la a doua condamanare penală, instanţa a decis să contopească toate pedepsele, rezultând o sentinţă de 3 ani şi 5 luni de închisoare în regim de detenţie.

Prescriere cu „ajutorul” Curții Constituționale

La Curtea de Apel Alba Iulia, s-a constatat că ambele infracțiuni sunt prescrise, ca urmare a unor decizii pronunțate de Curtea Constituțională, și s-a dispus încetarea procesului penal. Femeia nu scapă însă de plata prejudiciului.

„Încetează, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, procesul penal pornit împotriva inculpatei D. A., pentru săvârșirea infracţiunilor de înşelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale). Înlătură toate operațiunile de contopire a pedepselor. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii”, se menționează în hotărârea Curții de Apel, din 6 ianuarie 2023.

Acesta este al doilea dosar de înşelăciune al contabilei din Abrud, care a fost condamnată definitiv în aprilie 2022 la închisoare cu suspendare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (peste 600 de acte materiale).

A fost judecată după ce, în perioada 2010 – 2017, a contractat în fals credite pe numele a 361 de persoane şi a folosit mare parte din bani în interes personal. Instanţele au obligat-o să restituie către Casa de Ajutor Reciproc „Credit Teiuş IFN” suma de 5,78 de milioane de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități

Ioana Oprean

Publicat

în

Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]

Citește mai mult