Sport

Fost antrenor de mari campioni ai boxului, reactivat la CSO Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

De curând, Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir are la secţia de box încă un antrenor, în al cărui palmares se află câţiva campioni şi vicecampioni ai României. Este vorba de Şchiop Ştefan care revine în activitatea pugilistică cugireană după o perioadă de timp în care a activat în alte locuri. Întors de curând din Spania, acesta şi-a propus să contribuie la dezvoltarea boxului cugirean, sport revitalizat prin Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir.

boxDe-a lungul carierei sale, Şchiop Ştefan a obţinut rezultate interne şi internaţionale foarte bune ca antrenor ai pugiliştilor: Neagu Emilian – campion naţional şi vicecampion European cat. +91 kg; Suciu Nicolae, Suciu Alin, Florea Vasilică, Barba Florin – campioni naţionali; Romaniuc Gheorgh, Ilovan Danuț – vicecampioni naţionali, Barb Florin – vicecampion naţional şi campion European la cat 81 kg. Totodată, Şchiop Ştefan a fost antrenor al campionului mondial la profesionişti Mihai Leu în anii 1984-1985. A mai activat ca antrenor în Centru Olimpic de Junior din Reşita în anii 1992-1993 având printre alţii în pregătire patru boxeri din Cugir: Floare Vasilca, Barb Florin, Suciu Nicolae şi Suciu Alin.

Având sprijinul directorului CSO, prof. Adrian Mihai, antrenorul Şchiop Ştefan intenţionează să continue bunele rezultate în cadrul C.S.O Cugir. Băieţii şi fetele care doresc să practice acest sport, se pot înscrie de luni până vineri, la sala de sport a Colegiului Naţional “David Prodan”, între orele 16.00-17.30.

În Cugir, activitatea pugilistică a fost readusă la viaţă de doi ani, prin implicarea antrenorului Constantin Gheorghe, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: o medalie de bronz la campionatele naţionale si o medalie de argint si una de bronz la Cupa Romaniei. Din spusele directorului CSO Cugir, prof. Adrian Mihai, clubul cugirean poate obţine rezultate notabile în viitor ca urmare a experienţei celor doi antrenori. Deocamdată antrenamentele au loc în sala de sport a Colegiului Naţional “David Prodan”, însă în viitor boxeri vor avea o sală specială, dotată cu ring de box. Directorul CSO a declarat că a fost realizat deja studiul de fezabilitate şi se aşteaptă finanţarea pentru amenajarea obiectivului, lucru care s-ar putea întâmpla anul viitor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj – Corona Brașov în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin: Primul meci, în „Mica Romă”. Când va avea loc

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Volei Alba Blaj – Corona Brașov în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin: Primul meci, în „Mica Romă” Volei Alba Blaj va întâlni Corona Brașov în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. Primul meci va avea loc duminică, 29 martie 2026, de la ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena. Următoarele întâlniri vor fi în 8 […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup

Ioana Oprean

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup CSM Unirea Alba Iulia, participă în aceste zile, la Atena, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță. Echipa din Cetatea Marii Uniri, campioana României și deținătoarea eventului național, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete”

Ioana Oprean

Publicat

în

Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința de a fi cât mai aproape de fete” Modificări în structura de conducere a clubului Student Sport Alba Iulia. Antonia Botescu preia conducerea clubului la nici 20 de ani. Cu experiență acumulată în cadrul clubului ca […]

Citește mai mult