Rămâi conectat

Actualitate

Fonduri nerambursabile pentru PFA-uri în anul 2018

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Fonduri nerambursabile în sprijinul persoanelor fizice autorizate în anul 2018.

În cursul anului 2018 se vor lansa numeroase programe de finanțare, destinate sprijinirii afacerilor debutante sau dezvoltării celor care deja sunt operaționale. Nu doar microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) pot fi beneficiari ai unor ajutoare financiare nerambursabile; multe linii de finanțare pot fi accesate de persoane fizice autorizate (PFA) sau întreprinderile individuale (ÎI).

Astfel, PFA-urile și ÎI vor putea înființa noi afaceri sau își pot dezvolta activitățile pe care le desfășoară cu ajutorul fondurilor nerambursabile europene sau naționale. Totuși, programele destinate acestor forme de organizare sunt mai puțin numeroase decât cele aflate la dispoziția societăților comerciale. Mai mult, nu există niciun program de finanțare destinat exclusiv finanțării celor două – PFA sau ÎI, astfel că ele vor concura pentru accesarea fondurilor nerambursabile cu societățile cu răspundere limitată (SRL) sau societățile debutante (SRL-D).

Investiții în plantații pomicole

Investițiile realizate în plantațiile pomicole pot presupune înființarea unor livezi, dezvoltarea sau extinderea unora existente, dar și crearea unor facilități pentru procesarea semi-industrială sau industrială a fructelor astfel obținute. Fondurile nerambursabile pentru acest domeniu de activitate se pot accesa prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin intermediul submăsurii 4.1.a. De altfel, aceasta este una dintre puținele linii de finanțare deja lansate în acest moment, solicitanții având posibilitatea de a pregăti și depune cererile de finanțare până cel târziu la data de 30 iunie 2018.

Ajutorul maxim ce poate fi solicitat este foarte mare, chiar și peste un milion de euro, însă este solicitată o contribuție proprie de 50% pentru acoperirea valorii eligibile a proiectului. Astfel, dacă vreți să accesați fonduri în acest domeniu, puteți echilibra valoarea investiției în funcție de fondurile proprii pe care le aveți la dispoziție.

Investiții în exploatații agricole

Un alt domeniu important pentru PFA-urile din mediul rural îl constituie agricultura, domeniu ce este sprijinit, de asemenea, prin intermediul PNDR 2014-2020. Sesiunea din acest an se poate lansa în lunile următoare, având în vedere că anul trecut depunerea proiectelor a fost posibilă în perioada 3 mai – 31 iulie 2017. Fondurile nerambursabile acoperă 50% din valoarea eligibilă a investiției și pot ajunge la mai mult de un milion de euro.

La fel ca în exemplul anterior, trebuie să dezvoltați investiția în funcție de banii de care dispuneți. Proiectele pe care o PFA le poate iniția cuprind înființarea sau modernizarea unor exploatații vegetale, zootehnice sau mixte.

Investițiile în afaceri non-agricole în spațiul rural

Investițiile realizate în domenii non-agricole au fost sprijinite prin intermediul PNDR 2014-2020, acest program lansând două măsuri de finanțare: submăsura 6.2 destinată înființării unor afaceri non-agricole mici; submăsura 6.4 destinată înființării sau dezvoltării unor afaceri non-agricole medii sau mari.

În privința finanțării nerambursabile ce putea fi obținută, diferența dintre cele două sub-măsuri amintite anterior este că prin intermediul submăsurii 6.2 beneficiarii pot primi 50.000 sau 70.000 de euro, în funcție de domeniul de activitate vizat. În același timp, submăsura 6.4 oferă posibilitatea unor finanțări de până la 200.000 de euro, însă este cerută o cofinanțare proprie de 10% sau 30% din investiția eligibilă. Spre deosebire de programele de finanțare amintite anterior, care fie sunt lansate, fie se vor lansa în perioada următoare, finanțările pentru activități non-agricole sunt incerte, lansarea unor sesiuni în acest an nefiind anunțată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Dacă vor exista sesiuni în acest an, PFA-urile pot primi fonduri nerambursabile pentru înființarea sau dezvoltarea unor afaceri precum: pensiuni agroturistice; activități meșteșugărești; servicii pentru populația rurală (spre exemplu, un coafor se poate încadra în această categorie); mici linii de producție (tâmplărie, spre exemplu).

Sprijin pentru vânzarea produselor artizanale sau meșteșugărești

Spre deosebire de programele de finanțare amintite anterior, ajutorul nerambursabil pentru sprijinirea meșteșugarilor sau a comercianților de produse artizanale este acordat prin intermediul unei linii de finanțare din fonduri naționale. Programul este gestionat de Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), iar în anul 2018 vor fi alocate fonduri de 890.000 de lei.

Programul de finanțare permite PFA-urilor (alături de alte forme de organizare, precum SRL-urile, spre exemplu) să participe la târguri de profil, în cadrul cărora să își vândă produsele meșteșugărești sau artizanale. Ajutorul acordat beneficiarilor nu este substanțial, însă cel puțin permite decontarea transportului pentru comerciant și mărfurile sale și decontarea taxelor de participare la târg.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu critică reacția politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu critică atitudinea politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa” Economistul Radu Georgescu a comentat reacțiile politicienilor români după ce agenția de risc Moody’s a păstrat ratingul BBB – cu perspectivă negativă pentru România, confirmând deciziile anterioare […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată Autoritățile au decis să amâne pe termen nedefinit proiectul radarelor fixe, ceea ce înseamnă că șoferii care conduc cu viteză vor continua să se simtă în „siguranță”, știind că riscul de a fi prinși este redus. Această decizie riscă să […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume Peste 1,9 milioane de elevi și copii de grădiniță au început școala fără să primească lapte, fructe sau legume, pentru că hotărârea de guvern care trebuia să reglementeze programul nu a fost încă adoptată. Proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea