FOCAR de COVID-19 la secția de Psihiatrie a SJU Alba Iulia: 18 pacienți și 10 cadre medicale, confirmați pozitiv
FOCAR de COVID-19 la secția de Psihiatrie a SJU Alba Iulia: 18 pacienți și 10 cadre medicale, confirmați pozitiv
La Secția de Psihiatrie acuți a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia cu fost confirmați 18 pacienți și zece cadre medicale, cu forme ușoare sau asimptomatice.
Cele 28 de cazuri au fost înregistrate începând cu data de 10 ianuarie, la 18 pacienţi, un medic, patru asistenţi, trei infirmieri, un brancardier şi un îngrijitor de curăţenie. Dintre cadrele medicale infectat, patru erau nevaccinate.
„Personalul medical infectat este în izolare la domiciliu, cu forme uşoare de boală (asimptomatici sau simptomatologie uşoară). Pacienţii infectaţi au prezentat, de asemenea, forme asimptomatice sau forme uşoare de boală (unii au fost vaccinaţi).
Dintre pacienţi, şapte au fost transferaţi la Spitalul Aiud (Psihiatrie COVID), doi la Boli Infecţioase (SJU), unul la Spitalul Orăşenesc Cugir, iar opt au fost externaţi şi sunt în izolare la domiciliu”, a precizat Alexandra Mateş, purtător de cuvânt al spitalului, pentru Agerpres.
Ea a arătat că a fost testat şi restul personalului, precum şi ceilalţi pacienţi, fiind efectuată, totodată, şi dezinfecţia secţiei.
„În prezent, în secţie sunt internaţi 13 pacienţi, toţi testaţi negativ. Se va monitoriza în continuare evoluţia situaţiei şi se va repeta testarea PCR la cei care este necesar. Niciunul dintre pacienţi sau personal nu a prezentat forme medii sau severe de boală”, a mai spus purtătorul de cuvânt al SJU Alba Iulia.
Incidenţă de peste 9 la mie, în Alba Iulia
Municipiul Alba Iulia înregistrează sâmbătă o incidenţă COVID, cumulată la 14 zile, de 9,18 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Alba. Sâmbătă, DSP Alba a anunţat alte 102 noi cazuri şi 25 de reinfectări în Alba Iulia, dintr-un total de 379 în judeţul Alba, după prelucrarea a 1.371 de teste.
S-au înregistrat şi două decese, ambele în comuna Unirea, la un bărbat şi o femeie, ambii nevaccinaţi şi cu comorbidităţi. Rata de infectare pe judeţ este, sâmbătă, de 5,28 cazuri la mia de locuitori. De la începutul pandemiei au fost confirmate cu COVID-19 în Alba un număr de 37.139 de persoane, din care 1.140 au decedat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE FOTO | Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit / A fost găsit
Alertă în Aiud: Un bărbat a fost dat dispărut de mama sa. A plecat de acasă și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. În seara […]
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie
Pensia minimă socială 2026 | Aproape 14.000 de pensionari din Alba trăiesc cu 1.200 de lei pe lună. Ce alte ajutoare mai primesc vârstnicii din această categorie Pensia medie în România este în prezent de 2.818 lei, iar numărul pensionarilor a ajuns la 4.583.000. Cei mai mulți pensionari au ieșit la pensie limită de vârstă. […]
FOTO | ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș
ACCIDENT rutier pe autostrada pe A1, sensul de mers Sibiu Sebeș: Două autoturisme, implicate. Intervin pompierii din Sebeș Detașamentul de pompieri Sebeș intervine, duminică, 8 februarie 2026, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu–Sebeș. În eveniment sunt implicate două […]
