Florin Roman: Le sugerez celor care au contracte cu STRACO să meargă la constructor pentru că banii lor sunt acolo
Purtătorul de cuvânt al liberalilor din Alba, Florin Roman, a atacat dur în cadrul unei conferințe de presă susținute vineri 22 martie la sediul organizației județene a PNL, compania STRACO Grup SRL – canstructorul tronsonului II al autostrăzii Orăștie – Sibiu.
Reacția lui Roman vine după ce în presa locală au apărut informații, demontate cu această ocazie, potrivit cărora firme din Alba care lucrează la construirea autostrăzii se află în pragul falimentului din cauza faptului că CNADNR nu plătește pentru lucrările efectuate.
Vicepreședintele PNL Alba a precizat că astăzi, direcorul Companiei Naționale pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România i-a confirmat că nu există niciun fel de datorie pentru constructorii de pe coridorul 4 și că toate plățile sunt la zi.
Problemele apar însă pe tronsonul Cunța-Vințu, unde contractele celor care prestau servicii pentru firma Straco Grup, cea care a câștigat licitația pentru realizarea autostrăzii pe acest tronson, nu mai erau directe cu firma Straco ci cu firma Straco SuperMix (intrată zilele trecute în insolvență). Banii au ajuns la constructori ei fiind cei care nu plătesc mai departe subcontractorilor.
“Dacă constructorul Straco va continua să mintă că nu aprimit baniii de la CNADNR înseamnă că ceva e putred pe tronsonul Cunța-Vințu (…) le sugerez celor care au contracte cu Straco să facă un demers comun și să meragă împreună cu toți muncitorii la constructor pentru că banii lor sunt acolo. CNADNR-ul nu poate interveni în contractele dintre două firme private”, a spus Florin Roman.
Liberalul a asemănat firma Straco cu compania Romstrade a afaceristului penal Nelu Iordache, afirmând că cei care se afl[ ]n spatele acestor societăți “nu înțeleg că a trecut vremea în care în calitate de oameni de casă ai PDL, ca asfaltatori deștepți, făceau ce vroiau în țara asta”.
Vezi mai jos declarația integrală (text și video) a lui Florin Roman:
“În această dimineață am luat legătura cu Mircea Pop director interimar al Companiei Naționale pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale din România care mi-a confirmat că nu există niciun fel de datorie pentru constructorii de pe coridorul 4 și că toate plățile sunt la zi.
La noi în județul Alba problema apare pe Vințu – Cunța unde lucrează firma Straco. În legătură cu această situație vreau să vă spun următoarea poveste interesantă. Lucrurile au mers bine la firma Straco până anul trecut, când, după un model care seamănă izbitor cu cel de la firma Romstrade, contractele celor care prestau servicii pentru firma Straco, cea care a câștigat licitația pentru realizarea autostrăzii pe acest tronson, nu mai erau directe cu firma Straco ci cu firma Straco SuperMix. Banii ajung la constructor și cei care nu plătesc sunt constructorii.
Mai mult decât atît, de câteva zile firma Straco SuperMix a intrat în insolvență, ca urmare a unei hotărâri a instanței Tribunalului, ceea ce înseamnă că toți cei care au de încasat bani se vor înscrie la masa credală pentru a-și recupera banii. Mie mi se pare foarte straniu că aceste probleme apar doar la firmele de casă ale PDL, cum este cazul Romstrade și Straco, care au fost abonate la banul public pe vremea Partidului Democrat Liberal.
Oamenii aștia nu înțeleg că a trecut vremea în care în calitate de oameni de casă ai PDL, ca asfaltatori deștepți, făceau ce vroiau în țara asta.
Din păcate această situație conduce spre faliment și firmele care au subcontractat lucrările de la acești constructori, pentru că ele și-au plătit TVA-ul, și-au plătit taxele și impozitele și practic ei nu încasează. La nivelul județului Alba vorbim de câteva zeci de miliarde de lei.
Prin urmare, dacă constructorul Straco va continua să mintă că nu aprimit baniii de la CNADNR înseamnă că ceva e putred pe tronsonul Cunța-Vințu. „
Din acest motiv le sugerez celor care au contracte cu Straco să facă un demers comun și să meragă împreună cu totți muncitorii la constructor pentru că banii lor sunt acolo. Cnadnr-ul nu poate interveni în contractele dintre două firme private.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
S-au stabilit taxele pentru desfacerea de produse în piețele și târgurile din Cugir: Ce tarife trebuie să plătească comercianții
S-au stabilit taxele pentru desfacerea de produse în piețele și târgurile din Cugir: Ce tarife trebuie să plătească comercianții Consiliul Local al orașului Cugir a adoptat o hotărâre privind stabilirea de taxe pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerţului în pieţe şi târguri, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice sau în alte locuri […]
Peste 70%, stadiul lucrărilor de regularizare a Văii Bucerdea: În 2018, Bucerdea Vinoasă a fost grav afectată de inundaţii
Peste 70%, stadiul lucrărilor de regularizare a Văii Bucerdea: În 2018, Bucerdea Vinoasă a fost grav afectată de inundaţii Lucrările de regularizare și consolidare a Văii Bucerdea, în localitatea Bucerdea Vinoasă, comuna Ighiu, avansează conform graficului de execuție. Proiectul, cu un rol important în protejarea locuințelor și infrastructurii din zonă, a ajuns la un stadiu […]
În plin scandal al pensiilor speciale: Peste 70 de decrete semnate într-o singură zi de Președintele României. Doi magistrați din Alba au primit aprobarea de a se pensiona
În plin scandal al pensiilor speciale: Peste 70 de decrete semnate într-o singură zi de Președintele României. Doi magistrați din Alba au primit aprobarea de a se pensiona În plin scandal privind reforma pensiilor speciale, vineri, 1 august 2025, Președintele României, Nicușor Dan a semnat peste 70 de deccrete prin care a aprobat eliberarea din […]