Florin Roman: în sprijinul şcolii din Alba, cu fapte şi fără partizanat politic
De doi ani, începând din primăvara lui 2010, am organizat alături de colegul meu Simone Albani de la PNL, meditaţii gratuite pentru peste 500 de copii fără posibilităţi din Alba Iulia. Spre bucuria noastră, majoritatea covârşitoare a acestora, ieşiţi de pe „mâna” unor profesori cu talent şi dedicaţie, au avut rezultate încântătoare la examenele importante ale vieţii.
Am făcut şi vom continua să facem acest proiect pentru că acesta e modul în care înţelegem să ne comportăm ca persoane publice. E o datorie onestă pe care ne-o facem faţă de oraşul care ne-a dat totul. Atunci când ieşi în public să vorbeşti despre ce vrei să faci pentru oraşul tău trebuie să fii credibil. Şi nu oricum ci prin fapte. Am fost întrebat de multe ori dacă am câştigat bani din funcţii publice – dar am înţeles mereu să răspund făcând ceva şi nu oriunde, ci aici în Alba Iulia unde am crescut şi am învăţat la rândul meu carte. Şi am ales să o fac în primul rând din banii proprii pentru aceşti copii.
Educaţia nu ar trebui să aibă o culoare politică. Educaţia nu ar trebuie să fie doar o „politică” de stat, nu doar o decizie de „la Bucureşti” sau doar un capriciu al bugetului de stat. Educaţia trebuie să fie o forţă. Sprijinul pentru educaţie trebuie să fie un exerciţiu practic al oricărui politician, nu doar un discurs, fie că e un politician mai educat sau care a avut mai puţin ocazia să treacă prin manuale. Educaţia se face în şcoli, cu profesori care petrec ore întregi cu copiii noştri, în clădiri reale nu doar în cifre „reci” la buget.
Atunci când vine vorba de a ajuta educaţia nu se mai pune problema de a fi de stânga sau de dreapta, ci de a fi „naţional”, de a urmări interesul general. Şcoala şi învăţământul nu trebuie să fie subiect de dispută politică, ci de acţiune politică. Din păcate ultimii 2-3 ani ne-au arătat că şcoala, fie că e şcoala primară, liceul sau universitatea, s-a transformat în teren de luptă politică pentru un regim politic ce distruge fibra „naţională” a educaţiei. Şcoala a ajuns la cheremul unor vremelnici despoţi politici.
În programul pe care îl susţin pentru dezvoltarea judeţului Alba, strategia USL de dezvoltare a judeţului, una din primele trei priorităţi personale este sprijinul elevilor prin programul „Primul ghiozdan”. Cred că astfel de măsuri nu sunt populiste, ci practice. Politica trebuie să aibă drept public ţintă oamenii, profesorii – copiii în cazul acesta. Ei sunt cei care trebuie să beneficieze, la propriu. Aşa cum e şi cazul meditaţiilor, cred că acţiunea noastră a politicienilor, mai ales din bani publici, este datoare să ofere un sprijin direct şi fără vorbe goale. Acest sprijin, în proiectul nostru Politic, este promisiunea de a oferi un ghiozdan cu rechizite şi cele necesare fiecărui elev de clasa 1, în fiecare toamnă.
Aşa cum noi ca liberali, în guvernarea Tăriceanu, am sprijinit direct renovarea şi reabilitarea a mii de şcoli din România, acum credem că, cel puţin aici în Alba, trebuie să facem acest pas mai departe. Una din problemele cruciale ale noastre, în judeţ, pe lângă emigraţia oamenilor talentaţi şi în putere, este scăderea cifrelor de şcolarizare. Este datoria noastră să intervenim acolo unde nimeni nu poate interveni: sprijinind tinerele familii să îşi educe copiii, cei care ne vor fi viitorul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
14 august 1916, România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. Proclamațiile regelui Ferdinand către soldații români
14 august 1916, România intră în Primul Război Mondial de partea Antantei. Proclamațiile regelui Ferdinand către soldații români În data de 14 august 1916, ora 9 seara, după doi ani de neutralitate, România intra în Primul Război Mondial. În aceeași zi, erau publicate în Monitorul Oficial Ordinul de mobilizare al armatei române, Legea pentru declararea […]
13 august – Ziua internațională a stângacilor. Printre cei mai cunoscuți se numără: Albert Einstein, Bill Gates, Barack Obama sau Leonardo da Vinci
13 august – Ziua internațională a stângacilor. Printre cele mai cunoscute personalități stângace se numără: Albert Einstein, Bill Gates, Barack Obama sau Leonardo da Vinci Ziua internațională a stângacilor este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 august. Preferința pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate […]
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a aprobat în 1999 recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internaţională a tineretului. La împlinirea a 75 de ani […]