Firmele nu se pot înregistra la ONRC între 30 ianuarie şi 3 februarie
Firmele nu vor putea depune cereri de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în perioada 30 ianuarie – 3 februarie, iar soluţionarea dosarelor depuse între 20 şi 25 ianuarie va fi amânată cu cel mult două zile, deoarece instituţia implementează un nou sistem informatic.
„Începând cu data de 6 februarie, activitatea de înregistrare în registrul comerţului se va desfăşura pe noul sistem informatic integrat (…) finanţat din fonduri structurale”, se arată într-un comunicat al ONRC.
În acest sens, în perioada 20-25 ianuarie activitatea de primire şi înregistrare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului se desfăşoară normal, însă soluţionarea cererilor depuse în acest interval, dar şi pentru cererile depuse anterior datei de 20 ianuarie şi care au un prim termen de soluţionare după această dată se acordă un singur termen de amânare, de cel mult două zile.
Data de 26 ianuarie este ultima zi de soluţionare a cererilor de înregistrare amânate depuse la oficiul registrului comerţului până pe 25 ianuarie. Prin excepţie, 26 ianuarie este şi ultima zi de soluţionare a cererilor de înregistrare primite între 20 şi 25 ianuarie, pentru care se pot stabili şi alte termene de soluţionare sau eliberare. În acelaşi timp, în perioada 26 ianuarie şi 3 februarie se suspendă activitatea de lucru cu publicul, respectiv activitatea de primire la ghişeu şi prin SFEI (Sistem Formulare Electronice Inteligente) a cererilor de înregistrare în registrul comerţului (înmatriculări, menţiuni, radieri, depuneri şi/sau menţionări acte etc.), mai puţin verificare disponibilitate şi/sau rezervare denumire firmă, emblemă, verificare unicitate sediu social, asociat unic care se suspendă în perioada 30 ianuarie – 3 februarie.
În această perioadă nu se soluţionează nicio cerere de înregistrare în registrul comerţului.
Cererile de înregistrare în registrul comerţului se vor primi în regim de corespondenţă (ex.:prin poştă), în registratura generală, urmând să fie înregistrate în registrul comerţului începând cu data 6 februarie, pe noul sistem informatic, eşalonat, în funcţie de data primirii în registratura generală, dar nu mai târziu de data de 10 februarie.
Toate cererile de înregistrare în registrul comerţului primite prin corespondenţă în perioada 26 ianurie – 3 februarie vor fi prelucrate după 6 februarie, pe noul sistem informatic.
În perioada 20 ianuarie – 3 februarie, activitatea de furnizare informaţii din registrul comerţului (informaţii punctuale, informaţii statistice, certificate constatatoare) şi de eliberare copii certificate se va derula normal. (A.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]
Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”
Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195, Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]
Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”
25.07.2026 Comunicat de presă – lansare proiect „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă” Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]