Economie

Firmele care nu-şi depun bilanţurile la timp pot fi dizolvate din oficiu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Firmele care nu-şi depun bilanţurile la timp pot fi dizolvate din oficiu

În cazul în care nu vor depune la timp situaţiile financiare anuale şi raportările contabile, firmele vor putea fi dizolvate la cererea oricărei persoane interesate, dar şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Aceste modificări la Legea societăţilor au fost adoptate recent de Parlament şi sunt incluse în Legea nr. 152/2015. Conform documentului, firmele vor putea fi dizolvate de tribunal în anumite situaţii care în prezent nu sunt reglementate de lege. Noua prevedere va fi aplicabilă în situaţia în care perioada de întârziere va fi mai mare de 60 de zile lucrătoare.

Citeşte şi: Top 20 firme care susţin bugetul local în municipiul Blaj

Totodată, Legea nr. 152/2015 prevede că dizolvarea va putea să intervină şi dacă firma nu-şi va depune la Fisc, în termenul legal, declaraţia din care să rezulte că n-a desfăşurat activitate de la constituire. Regula va fi valabilă dacă perioada de întârziere va depăşi 60 de zile lucrătoare. Dizolvarea societăţilor mai poate fi pronunţată dacă: societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; acţionarii/asociaţii au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut ori reşedinţa cunoscută; nu mai sunt îndeplinite condiţiile referitoare la sediul social; a încetat activitatea societăţii sau aceasta n-a fost reluată după inactivitatea temporară, care nu poate fi mai lungă de trei ani de la data înscrierii în registrul comerţului; societatea nu şi-a completat capitalul social, în condiţiile legii. Firmele pentru care ONRC va formula acţiuni de dizolvare vor fi făcute publice cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte.

Citeşte şi: Top 20 mari contribuabili la bugetul local al municipiului Sebeș

Lista acestora va fi prezentată pe site-ul Registrului Comerţului sau în portalul de servicii on-line al acestuia. Hotărârea prin care tribunalul va pronunţa dizolvarea va fi comunicată şi societăţii în cauză. După ce hotărârea de dizolvare va rămâne definitivă, persoana juridică va intra în lichidare. ONRC se va ocupa, la cererea oricărei persoane interesate, inclusiv a Ministerului Finanţelor, de numirea unui lichidator.

Citeşte şi: Top 20 mari contribuabili la bugetul local al orașului Cugir

În situaţia în care după 3 luni de la dizolvare nu există nicio cerere de numire a lichidatorului, ONRC sau orice persoană interesată va putea să ceară tribunalului radierea firmei din registrul comerţului. În ceea ce priveşte termenul de lichidare a societăţii, acesta va fi în continuare de un an. Pentru motive temeinice, ONRC poate să-l prelungească, nu tribunalul, aşa cum este prevăzut până acum.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult

Economie

Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”

Dana Opruta

Publicat

în

  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată”   Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 16 februarie 2026  S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]

Citește mai mult