Firmele care angajează stagiari primesc 1.350 lei pe lună, pe toată perioada derulării contractului. DETALII de la AJOFM Alba
Angajatorul care încheie un contract de stagiu, în condiţiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie, transmite AJOFM Alba.
Angajatorul are obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, în a cărei rază îşi are sediul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate de către absolvenţii de învăţământ superior.
Stagiar – debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii.
Beneficiarii legii sunt absolvenţii de învăţământ superior care au diplomă de licenţă sau echivalentă şi, la debutul în profesie, se angajează cu contract individual de muncă pe un post conform specializării absolvite.
Scopul efectuării stagiului este de asigurare a tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, de a consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă şi pentru o integrare rapidă în muncă, precum şi de dobândire de experienţă şi vechime în muncă şi, după caz, în specialitate.
Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul.
Pe durata stagiului, acesta va fi coordonat şi supravegheat de un mentor desemnat de angajator. Contractul de stagiu se încheie odată cu încheierea contractului individual de muncă, durata contractului de stagiu fiind de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.
Salariul de bază lunar al stagiarului, stabilit prin contractul individual de muncă, este cel negociat de părţi, pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe săptămână, în condiţiile legii, ce se completează cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil.
Stagiarul are următoarele obligaţii:
- a) să se pregătească profesional în domeniul pentru care efectuează stagiul;
- b) să îşi organizeze o evidenţă proprie a activităţilor pe care le efectuează;
- c) să respecte sarcinile date de mentor şi de conducătorul superior ierarhic din cadrul structurii organizatorice unde efectuează stagiul;
- d) să consulte mentorul pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul compartimentului;
- e) să respecte confidenţialitatea în legătură cu toate aspectele privind activitatea desfăşurată, în conformitate cu normele stabilite de angajator;
- f) să nu exercite, pe parcursul perioadei de stagiu, activităţi care constituie concurenţă neloială angajatorului;
- g) să participe la procesul de evaluare.
Angajatorul are următoarele obligaţii:
- a) să desemneze un mentor care să coordoneze şi să sprijine stagiarul în vederea atingerii obiectivelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi în programul de desfăşurare a perioadei de stagiu;
- b) să stabilească stagiarului un program de activităţi în domeniul în care se realizează stagiul;
- c) să asigure o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică – necesară valorificării cunoştinţelor teoretice şi practice primite de stagiar în cadrul stagiului;
- d) să evalueze cunoştinţele stagiarului la sfârşitul perioadei de stagiu;
- e) să elibereze stagiarului certificatul/adeverinţa din care să reiasă perioada în care acesta a desfăşurat activitatea în baza contractului de stagiu, competenţele şi deprinderile practice dobândite şi alte menţiuni;
- f) să nu folosească stagiarul pentru desfăşurarea altor activităţi decât cele prevăzute în contract.
În vederea în
cheierii convenţiei angajatorii depun următoarele documente:
- a) actul de identitate al stagiarului, în copie;
- b) contractul individual de muncă, în copie;
- c) contractul de stagiu, în copie – Contractul de stagiu (H.G. 473/2014) este anexă la Contractul individual de muncă.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, telefon 0258 811470.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport
Ștefan Nagy, din Alba Iulia, la 100 de ani: Un secol de viață, o lecție de ambiție și pasiune pentru sport Pasiunea pentru sport nu are vârstă! Albaiulianul Ștefan Nagy, maratonist și iubitor al competițiilor sportive, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, devenind un exemplu impresionant de perseverență, disciplină și vitalitate. „Astăzi sărbătorim […]
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor”
Peste 15,6 milioane de lei pentru Alba! Guvernul deblochează fonduri pentru drumuri, apă, canalizare și gaze. Prefect: „Executivul își respectă angajamentul față de primari și comunitățile lor” Comunitățile locale din județul Alba primesc o infuzie de peste 15,6 milioane de lei de la Guvern, pentru continuarea investițiilor în infrastructură. Anunțul a fost făcut de prefectul […]
19 decembrie 2026 | „Chirilă Christmas Show”: Spectacol-eveniment de dans, la Alba Iulia, în pragul sărbătorilor de iarnă
„Chirilă Christmas Show”: Spectacol-eveniment de dans, la Alba Iulia, în pragul sărbătorilor de iarnă 2026 Alba Iulia se pregătește să intre în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă printr-un spectacol special de dans, emoție și eleganță. „Chirila Christmas Show”, un eveniment dedicat artei dansului și bucuriei Crăciunului, va avea loc în data de 19 decembrie […]
