Finanţele au împrumutat încă 500 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 4,63% pe an
Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat încă 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală de 1
15 luni, la un randament mediu de 4,63% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 672,8 miliarde de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în iulie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,21 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 510 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Faţă de luna iunie, împrumuturile programate de MFP în iulie sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 4,86%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești
Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]
Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”
Alba Iulia, 27 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]
Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș
27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]