Cultură Educație

Finalul proiectului „Învăţ să fac din Europa casa mea”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 2009-2011, Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia a implementat proiectul Grundtvig „Învăţ să fac din Europa casa mea”, finanţat de UE, ultima întâlnire de lucru având loc zilele trecute, în Siauliai, Lituania, ne-a informat prof. Carmen Sînc, responsabila de proiect. Din partea Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” au participat prof. Ioan Corb – director, prof. Camelia Henegariu – inspector şcolar, prof. Bianca Hoisan, prof. Aurica Popa şi prof. Carmen Sînc.
În proiectul coordonat de Asociaţia Comunităţii Şcolare Lieporiu, Siauliai, Lituania, liceul albaiulian a mai avut ca partener instituţia Oasis Academy, Southampton, Marea Britanie. Scopul întâlnirii din Lituania a fost evaluarea activităţilor desfăşurate prin proiect şi realizarea produsului final al proiectului sub forma unor recomandări pentru vârstnici şi pentru cei tineri, intitulate „Învăţarea m-a ajutat”. Proiectul şi-a propus să realizeze o comparaţie între numărul persoanelor care migrează în alte ţări ale Uniunii Europene şi să identifice dificultăţile cu care se confruntă emigranţii. Pe parcursul proiectului, participanţii au învăţat cum pot ajuta vârstnicii pentru a fi activi social; au comparat datele privind inserţia absolvenţilor din învăţământul preuniversitar pe piaţa muncii; au fost organizate cursuri de bază în limba engleză şi de utilizare a calculatorului. Totodată, au fost realizate recomandări cu privire la găsirea de locuri de muncă, de adaptare la o nouă viaţă în altă ţară sau de a găsi o ocupaţie utilă. Grupul ţintă a fost format din tineri care nu muncesc şi nu îşi continuă studiile, din vârstnici şi din şomeri.
„Evaluarea proiectului a evidenţiat o colaborare fructuoasă între parteneri, fiecare dintre noi având oportunitatea de a învăţa de la ceilalţi, de a împărtăşi experienţe, de a depăşi bariere culturale”, ne-a declarat directorul Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa”, prof. Ioan Corb.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]

Citește mai mult