Rămâi conectat

Curier Județean

”Filmul” tâlhăriei de la Sebeș, povestit chiar de victimă – ”E greu de spus în cuvinte cum mă simt! Până acum nu mi-a fost teamă să circul pe stradă, nici măcar noaptea…”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Victima tâlhărită recent, în Sebeș, o doamnă rezidentă temporar în municipiu căreia un tânăr de 18 ani i-a smuls telefonul din mână în timp ce se afla pe stradă, ne-a scris pe adresa redacției cu intenția de a le mulțumi polițiștilor care au rezolvat cazul în foarte scurt timp, dar și ca să ne povestească prin ce a trecut în acea noapte.

Ea ne-a mărturisit că se bucură că va părăsi orașul peste foarte scurt timp deoarece, deși până acum nu s-a temut să circule pe stradă, chiar și noaptea, lucrurile s-au schimbat de când a trecut prin nedorita ”experiență” și nu se mai simte în siguranță.

”Ulterior mi-am dat seama că poate am avut noroc că a vrut doar telefonul. Puteam să fiu victima unei agresiuni mai grave dacă voie, de exemplu, să-mi smulgă geanta. (…) Nu m-am constituit parte civilă în dosar pentru că mi-a fost milă de soția, la fel de tânără, a făptașului, care este însărcinată, și de copilul care va veni pe lume într-o astfel de familie, dar mi-am menținut plângerea deoarece tânărul trebuie să-și primească pedeapsa pentru infracțiunea comisă”, ne-a spus doamna, la telefon.

Iată, mai jos textul trimis pe adresa redacției:

”Veneam de la cumpărături de la Alba Iulia şi, pentru că nu am găsit un taxi în autogară, mă îndreptăm, vorbind la telefon cu o prietenă, spre staţia de taxi de la Belvedere, să iau un taxi cu care să ajung la hotelul unde sunt cazată. Specific faptul că de peste jumătate de an de când sunt în Sebeş, nu am avut niciodată teamă să circul pe stradă, chiar şi noaptea, când ieşeam de la muncă.

În seara cu pricina nu mi-am pus deloc problema că e ora 22.00 şi sunt pe stradă, de aceea nu m-am gândit că cineva poate să mă atace, pe o stradă destul de circulată din oraş. Am auzit, după ce am trecut de Sală de jocuri Imperial, o uşă trântindu-se dar nicio clipă nu m-am gândit că de acolo ar putea veni vreun pericol. În câteva secunde am simţit cum o mână îmi smulge telefonul de la ureche, m-am întors şi am apucat se văd un bărbat alergând peste trecerea de pietoni, spre benzinăria Petrom. Am strigat, am urlat dar individul şi-a continuat cursa. Am găsit un tânăr cu un taxi la Belvedere căruia i-am spus ce am păţit şi l-am rugat să mă ducă la Poliţie. Îi mulţumesc acestui tânăr pentru cum m-a înţeles şi ajutat, din păcate nu ştiu cum îl cheamă.

În continuare povestea s-a desfăşurat conform procedurilor legale dar vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în rezolvarea cazului, prinderea talhârului şi recuperarea telefonului, în doar câteva zile, chiar dacă, sincer, eu nu am crezut că se va mai putea întâmpla asta.

Ştiu că oamenii legii au zeci de cazuri de rezolvat şi cu siguranţă, multe dintre ele sunt mult mai grave decât furtul unui telefon dar, cu atât mai mult, am fost plăcut surprinsă de seriozitatea şi profesionalismul de care au dat dovadă domnii Comisar Ioan Pleşă, Agent Şef Florin Dobre şi toţi cei din echipă care a desfăşurat acţiunile de rezolvare a acestui caz. Îi felicit şi le mulţumesc din suflet, le doresc să îşi poată desfăşura cu rezultate la fel de pozitive toate acţiunile şi, mai ales, să aibă parte de cât mai puţine evenimente de acest fel.

Vă mulţumesc că aţi citit povestea mea şi dacă veţi face să ajungă la public mesajul meu. Nu sunt mulţumiri şi felicitări gratuite pentru oamenii legii, comportamentul acestora, merită făcut public pentru că oamenii să ştie că, deşi multă lume este nemulţumită de poliţişti şi de comportamentul unora, trebuie să ştie că există şi profesionişti care sunt zi şi noapte prezenţi pentru a ne asigura nouă, cetăţenilor, siguranţă sau pentru a ne rezolva problemele în astfel de cazuri. Şi mă bucur că am întâlnit astfel de poliţişti în oraşul Sebeş!”.

Reamintim că la data de 1.11.2017, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş l-au identificat pe un tânăr de 18 ani, din municipiu, ca persoană bănită de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată în seara zilei de 24 octombrie a.c.

Se pare că, la data de 24 octombrie, a.c., în jurul orei 22.00, în timp ce se afla pe strada Lucian Blaga din oraş, tânărul ar fi profitat de neatenţia unei femei şi i-ar fi smuls, din mână, telefonul mobil.

Pentru documentarea activităţii infracționale a acestuia, ieri, 2 noiembrie, poliţiştii din Sebeș, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au făcut o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au găsit telefonul mobil sustras.

Faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 3 noiembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, pentru dispunerea măsurilor legale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ADMITERE jandarmi 2024: Jandarmeria Alba recrutează candidați pentru Școlile de Subofițeri din Drăgășani și Fălticeni. Condiţii şi acte necesare la înscriere

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE jandarmi 2024: Jandarmeria Alba recrutează candidați pentru Școlile de Subofițeri din Drăgășani și Fălticeni. Condiţii şi acte necesare la înscriere În perioada 24 aprilie – 14 mai a.c., Jandarmeria Alba desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. La școlile militare de subofițeri de jandarmi „Gr. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea