„Filmoferta” lunii martie la Cinematograful Dacia
În luna martie, Cinematograful Dacia din Alba Iulia îi invită pe iubitorii de film să vizioneze o serie de filme, care îi au în distribuţie pe actori renumiţi ai Hollywood-ului. „Hansel şi Gretel” sau „Tărâmul Făgăduinţei” sunt doar două din filmele care compun oferta acestei luni la cinematograful albaiulian.
Iată oferta completă pentru luna martie:
1-6 martie: Hansel şi Gretel
La 15 ani de la înfricoşătoarele evenimente din căsuţa de turtă dulce, Hansel şi Gretel sunt doi neîntrecuţi vânători de vrăjitoare. Chiar dacă se refac după chinul prin care au trecut, munca lor este relativ ușoară, pentru că blestemele și vrăjile nu se prind de ei. Primarul din Ausburg îi angajează pentru a vâna o vrăjitoare malefică – Janssen – care plănuiește să sacrifice mulți copii la „Luna roșie” peste 2 zile. Pentru ca lucrurile să nu fie simple, cei doi trebuie să se ocupe de șeriful Berringer care a acaparat puterea în Ausburg și conduce de asemena o vânătoare de vrăjitoare.
8-13 martie: Hoaţa de identitate
Jason Bateman (Horrible Bosses) şi Melissa McCarthy (Bridesmaids) se află în fruntea distribuţiei de staruri din această comedie despre un tip cu nimic ieşit din comun care ajunge în situaţia de a lua măsuri extreme pentru a-şi recupera identitatea furată.
Acuzat de un şir nesfârşit de infracţiuni, inocentul Sandy Bigelow Patterson decide să se apere singur, pentru că poliţia e superaglomerată şi nu are niciun interes să aloce timp cazului său. Având la dispoziţie doar o săptămână pentru a da de hoaţa care i-a dat lumea peste cap, Sandy Bigelow Patterson porneşte într-o călătorie de peste 4000 de kilometri, tocmai în sudul Americii, pentru a o confrunta pe cea care are acum acces total la viaţa lui.
15-20 martie: Tărâmul Făgăduinţei
Steve Butler (Matt Damon) este un reprezentant al unei companii de exploatare a gazului. O serie de evenimente îi vor schimba viaţa după ce ajunge într-un orăşel unde angajatorii săi vor să pună mâna pe resursele naturale locale.
Steve e trimis la McKinley, un orăşel de provincie, împreună cu colega sa Sue Thomason (laureata cu Oscar Frances McDormand). În ultimii ani oraşul a fost lovit puternic de recesiunea economică, aşa că cei doi sunt convinşi că localnicii vor accepta imediat propunerea lor de a le ceda drepturile asupra bogăţiilor de sub pământurile lor, privindu-i ca pe nişte salvatori. Însă ceea ce părea o misiune de rutină potrivită pentru o vizită extrem de scurtă se complică pe plan profesiona.
22-27 martie: Zborul
Denzel Washington intră în pielea lui Whip Whitaker, un pilot de avion înzestrat şi respectat de către colegi şi superiori, pe care mass-media şi nord-americanii de rând îl percep ca pe un erou naţional după ce reuşeşte să aducă la sol un aparat de zbor atât de serios avariat încât niciun alt aviator nu ar fi fost capabil să îl redreseze. În momentul în care compania aviatică solicită efectuarea unei anchete care să stabilească fără putinţă de tăgadă cauzele producerii accidentului, ies la iveală inclusiv lacunele din conduita profesională a pilotului Whitaker.
29 martie – 3 aprilie: Mama
Laureat al Academiei de Film Americane, Guillermo del Toro (Pan’s Labyrinth, seria Hellboy) prezintă Mama, un thriller supranatural care spune povestea a două fetiţe care dispar într-o pădure în ziua în care părinţii lor sunt ucişi. Când sunt salvate câţiva ani mai târziu şi încep o nouă viaţă, fetele descoperă că cineva sau… ceva tot vrea să vină după ele… să le învelească seara la culcare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2025. URARI și FELICITARI care pot fi transmise prin SMS de Sf Ștefan În data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, este sărbătorit Sfântul Ștefan, primul martir creștin condamnat la moarte de către iudeii din Ierusalim. Numele este de origine greacă şi înseamnă „coroana”. De altfel, la găsirea moaştelor […]
Nume care se sărbătoresc de SFÂNTUL ȘTEFAN 2025. Cui urăm „La mulți ani!” pe 27 decembrie
Nume care se sărbătoresc de SFÂNTUL ȘTEFAN 2025. Cui urăm „La mulți ani!” pe 27 decembrie de Sf. Ștefan În a treia zi a Crăciunului, în data de 27 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Peste 270.000 de români își serbează ziua onomastică pe […]
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ștefan 2025. Peste 400.000 de romani își celebrează onomastica
Nume derivate sărbătorite de Sfântul Ștefan 2025. Ce nume de își sărbătoresc onomastica de Sf. Ștefan Originea numelui Ștefan Acest nume provine de la forma de origine grecească a cuvântului „Stephanos”, semnificația lui fiind foarte clară, datorită identității acestuia, care simbolizează termenul pentru „coroană”. Așadar, numele Ștefan are legătură cu cel al unei persoane care […]