Rămâi conectat

Ştirea zilei

FILMARE AERIANĂ. Cum arată lotul III al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, inaugurat electoral, apoi parțial demolat. Tronsonul va fi redeschis în 30 septembrie 

Dragoş Suciu

Publicat

în

Lotul III al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, ce are o distanță de 22 de kilometri, ar urma să fie redeschis circulației în 30 septembrie, după ce a fost inaugurat electoral cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale și ulterior închis și autostrada-orastie-sibiu01demolat pe câteva sute de metri din cauza unor fisuri și denivelări grave apărute în carosabil.

Asociația Pro Infrastructura a postat pe canalul Youtube o filmare aeriană, făcută în 25 septembrie, cu cinci zile înainte de redeschidere.

Lotul 3, de la Cunța la Săliște a fost închis în 3 septembrie 2015.

Nu multă lume știe, însă, cum a fost inaugurat, fix cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale. În 14 noiembrie 2016, oficialii Ministerului Transporturilor nu au oferit informații clare, iar pe site apărea că ministrul Ioan Rus va efectua doar o vizită. Jurnaliștii au aflat, însă, pe surse, că tronsonul va fi inaugurat.

Ioan Rus a vizitat în dimineața acelei zile, de vineri, lotul trei, iar una dintre primele întrebări ale jurnaliștilor a fost dacă va fi deschis circulației. Nici el nu era sigur de acest lucru, afirmând că va fi, doar în cazul în care constructorul îl va convinge că totul este în regulă.

Întrebat de jurnalişti cât de sigură va fi această bucată de autostradă, în condiţiile în care în două locuri sunt în continuare alunecări de teren, chiar în apropierea şoselei, directorul general al Companiei Naţionale de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a răspuns: „Prezintă siguranţă sută la sută, DN7, pe Valea Oltului? Este aceeaşi situaţie ca şi pe Valea Oltului. Aceeaşi siguranţă pe care o prezintă DN7 pe Valea Oltului. (…) Este sigur, se poate circula”.

Victor Ponta a fost văzut, apoi, zâmbind, într-un autocar. Acesta a refuzat să coboare și a continuat vizita pe acest tronson.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat în 18 august că lucrările la lotul Cunţa-Sălişte al autostrăzii Sibiu-Orăştie vor fi finalizate până cel târziu la finalul lunii septembrie. 

“De marţi, lucrările au început pe lotul III al autostrăzii Orăştie-Sibiu, secţiunea Cunţa-Sălişte. Erau deja pregătite utilajele, aşteptau numai autorizaţia, se lucrează acum intens. Acolo se lucrează la foc continuu şi, între mijlocul şi sfârşitul lunii viitoare, lucrările vor fi terminate. Intenţia noastră este de a redeschide traficul, dar esenţial este ca traficul să fie deschis în siguranţă”, declara ministrul Sorin Buşe.

În data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunțat închiderea circulației rutiere pe Autostrada A1 Orăștie — Sibiu, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Săliște (km 270+020) — Nod rutier Cunța (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăștie — Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porțiunea de 200 — 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare și reconstrucție în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porțiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | O femeie din Apuseni, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. Cornelia Boia a fost morăriță și are 12 nepoți și 9 strănepoți

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie din Apuseni, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. Cornelia Boia a fost morăriță și are 12 nepoți și 9 strănepoți Cornelia Boia, o femeie din Câmpeni, a fost sărbătorită de administrația locală la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani. La un secol de viață, bunicuța a primit de la Cristian […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, REȚINUT de polițiști: Materiale de propagandă legionară, găsite în casa tânărului

Ioana Oprean

Publicat

în

Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, REȚINUT de polițiști: Materiale de propagandă legionară, găsite în casa tânărului Un minor care a fluturat un steag cu Zelea Codreanu la Alba Iulia de Ziua Națională, a fost reținut de polițiștii din Alba. Materiale de propagandă legionară au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia, pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Ce premii au obținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia, pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Ce premii au obținut Șahiștii de la Colegiul Militar din Alba Iulia au urcat pe podium la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, după obținerea mai multor premii. Șahiștii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea