Ştirea zilei

Film de groază într-un cătun din județul Alba. Și-a bătut nevasta, a incendiat două case, apoi s-a spânzurat în pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Locuitorii satului Arţi din comuna Șugag din Munţii Sebeşului, județul Alba, sunt în stare de șoc după ce sâmbătă dimineață un consătean de-al lor, în vârstă de 50 de ani, și-a pus capăt zilelor, nu înainte de a își agresa nevasta și incendia propria casă și gospădăria unui vecin.

Incendiu (Small)_1Scenariul de groază a început sâmbătă, 23 mai, în jurul orelor 9.00, când aflat sub influenţa alcoolului, şi-a agresat soţia şi apoi a dat foc la cele două case, după care a plecat în pădure unde s-a spânzurat de un copac.

Pompierii au încecat să intervină pentru stingerea incendiilor în jurul orelor 10.00, însă din cauza lipsei unei căi de acces la cătunul din munți, salavatorii nu au putut ajunge în timp util cu autospecialele de stingere, iar casele au fost mistuite de foc în proporție de 80 la sută.

Când pompierii au reuşit totuși să ajungă cu autospecialele în sat, la aproximativ 1 km de caseleâ în flăcări, folosindu-se de un drum forestier, au fost însă nevoiţi să străbată drumul pe jos. Cele două case construite din lemn erau însă distruse. S-a reuşit totuși izolarea și eliminarea focarului astfel încât focul se extindă la alte locuinţe sau la pădurea din apropiere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult