Curier Județean

Festivalul Roman Apulum 2018, de la Aba Iulia, la final – PROGRAMUL ultimei zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul Roman Apulum 2018, de la Alba Iulia, cel mai mare eveniment de reenactment din România își va închide astăzi porțile prin care au trecut, pe parcurcursul ultimelor zile, zeci de mii de spectatori dornici să cunoască realitatea vieţii de acum două mii de ani, din vremea lui Decebal şi Traian.

Până la ora 17.00, pe platoul de pe strada Militari se mai pot vizita tabăra antică și atelierele meșteșugărești unde sunt prezentate îndeletnicirile din acele vremuri (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori).

La ora 12.00, pe Esplanada Porții a IV-a va avea loc o demonstrație de gastronomie antică iar la ora 17.00 va fi marcată închiderea festivalului.

Timp de patru zile, în centrul acţiunilor s-au aflat 300 de reenactori din trupele de reconstituire istorică Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis şi Magna Nemesis (din Alba Iulia) și din trupe celebre din Italia, Croația, Germania, Bulgaria, Spania, Ucraina și Cehia.

Festivalul Roman Apulum 2018 s-a aflat la cea de-a VI-a ediție și a avut în program punerea în scenă a unor lupte între daci şi romani, dansuri antice, paradă de noapte cu torţe, târguri de sclavi, dar şi lupte între gladiatori, cum au fost în cele mai vechi timpuri.

Toate manifestările au avut loc în Cetatea Alba Carolina, o fortăreaţă cu bastioane de tip Vauban, care are forma unei stele cu şapte colţuri. Aceasta a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea în oraşul medieval Alba Iulia, având rol de fortificaţie strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan local.

Cetatea este ridicată pe locul unde, anterior, au existat un castru roman, în jurul anului 104, şi o cetate medievală, cele trei fortificaţii fiind construite în timp, una peste alta.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal

Ioana Oprean

Publicat

în

APEL UMANITAR pentru un bărbat de 48 de ani, din Roșia Montană, tată a 5 copii: Nicolae, afectat de o boală osoasă gravă, are nevoie urgent de o operație costisitoare și de o proteză pentru a putea merge din nou normal Alin Purda și Cristian Stan, doi oameni cu inimă mare din Munții Apuseni, au […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemul de bike-sharing din Alba Iulia, funcțional de astăzi: Cum se poate închiria o bicicletă electrică și cum funcționează aplicația NextBike. Tarife Sistemul de biciclete „Alba Iulia VeloCity” a devenit disponibil începând de astăzi, 16 martie 2026, iar utilizatorii pot închiria bicicletele zilnic, folosind o aplicație. Prima oră de folosire este gratuită, iar ulterior tarifele […]

Citește mai mult