Actualitate

Femeile care lucrează în cercetare-dezvoltare se vor putea pensiona la 65 de ani. Legea intră în vigoare în 23 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârsta de pensionare a personalului din comeniul cercetării și dezvoltării va fi de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Măsura este inclusă în Legea nr. 69/2018 pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare,  în vigoare de vineri, 23 martie 2018.

Iniţiatorii acestei modificări legislative au susţinut că actuala lege este discriminatorie, întrucât femeile doresc continuarea activităţii până la aceeaşi vârstă cu bărbaţii. Astfel că propunerea vine în întâmpinarea dorinţei lor, cu menţiunea că cele care doresc, totuşi, pensionarea la 63 de ani, să o poată face, opţional.

Astfel, după articolul 35 din Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, se introduce un nou articol, articolul 351, cu următorul cuprins:

“Art. 351. –

(1) Vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare- dezvoltare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la cerere, personalul de cercetare- dezvoltare se poate pensiona în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.”

Dispozițiile  se aplică personalului de cercetare-dezvoltare care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului național de cercetare-dezvoltare, în cadrul altor structuri organizatorice cu capital de stat, privat sau mixt, al instituțiilor publice, precum și în cadrul unor forme asociative ori în mod individual.

Activitatea din structurile de cercetare-dezvoltare se desfășoară de către următoarele categorii de personal:

  • personal de cercetare-dezvoltare;
  • cadre didactice universitare;
  • personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare;
  • personal din aparatul funcțional.

sursa:legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]

Citește mai mult

Actualitate

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România.  „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine în România: Întâlnire cu Nicușor Dan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine în România: Întâlnire cu Nicușor Dan Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vine joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, în cadrul cărei se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, au confirmat surse oficiale pentru HotNews. Aceasta va fi a doua vizită a președintelui ucrainean în România, după cea din 10 […]

Citește mai mult