Federația Solidaritatea Sanitară: 424 de lei – valoarea medie a șpăgii în sistemul de sănătate din România
În cazurile de condiționare a actului medical din România valoarea medie a plăților informale este de 424 de lei (aproximativ 95 de euro), anunță sindicatul Federația Solidaritatea Sanitară citat de realitatea.net, în urma unui studiu efectuat cu un eșantion reprezentativ de 2.376 de angajați din sistemul sanitar românesc.
Potrivit studiului, numai 6% dintre respondenți au recunoscut existența condiționării actului medical de aceste plăți, însă acest procent „este mult mai mic decât cel indus de frecvența cu care acest aspect este vehiculat”.
„Procentul de aproape 6% este îngrijorător atunci când vorbim de condiționarea actului medical, aceste cazuri înscriindu-se în categoria a ceea ce opinia publică desemnează drept șpagă„, se afirmă în concluziile studiului Federației Solidaritatea Sanitară referitor la salarizarea în sistemul medical românesc.
Valoarea medie a sumelor obținute în cazul condiționării actului medical (ca medie a valorilor indicate de cei 6% dintre respondenții care au arătat existența condiționării actului medical) este de 424 lei, evidențiază studiul.
Pe de altă parte, 37% dintre respondenți au recunoscut existența unor „plăți informale voluntare făcute de pacienți către personal”, cuantumul mediu al acestora fiind calculat la 166 de lei (aproximativ 35 de euro).
„Marea majoritate (92%) a salariaților care au indicat existența plăților informale consideră inechitabil ‘sistemul plăților informale’. Principalii beneficiari ai plăților informale sunt medicii, urmați de asistenții medicali. Majoritatea medicilor consideră că beneficiază de plățile informale/onorariu medicii și asistenții în timp ce majoritatea asistenților consideră că beneficiază doar medicii„, evidențiază studiul.
De asemenea, 50,3% dintre respondenți consideră că sistemul plăților informale trebuie înlocuit de un sistem eficient de asigurări de sănătate, care să genereze finanțarea suplimentară a sistemului sanitar, respectiv posibilitatea unei salarizări corespunzătoare. „Dacă adăugăm și respondenții care cred că plățile informale ar trebui să fie pur și simplu eliminate, se ajunge la un procent de 72% dintre respondenți care doresc eliminarea plăților informale, sub o formă sau alta. Doar 28% dintre respondenți consideră necesară oficializarea plăților informale, marea lor majoritate indicând însă faptul că o astfel de variantă ar trebui dublată de mecanisme care să asigure distribuirea lor echitabilă„, afirmă autorii studiului.
Totodată, 94% dintre salariații din sistem care au participat la studiu consideră că creșterea salariilor va conduce la creșterea calității serviciilor medicale, iar 78% dintre respondenți au indicat creșterea discretă sau semnificativă a calității serviciilor medicale în cazul introducerii salarizării în funcție de performanță.
Nu mai puțin de 46% dintre respondenți au indicat că sunt afectați de fenomenul inechităților salariale, determinat de incoerențele legislative din ultimii 5 ani, afirmând că au salariul mai mic decât colegii loc care au același nivel de pregătire și lucrează la același loc de muncă.
În ceea ce privește reforma finanțării Sănătății, introducerea asigurărilor complementare cumulează 50,9% din opțiunile salariaților. Un procent similar indică drept parte a soluției creșterea nivelului de colectare la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Suportarea de către pacienți a diferențelor de cost pentru ceea ce depășește pachetul de bază este indicată de doar 25,8% dintre salariați.
Pe de altă parte, în opinia a circa 70% dintre salariații sistemului care au participat la studiu, disponibilitatea de plată suplimentară a pacienților direct către unitățile sanitare, pentru serviciile nedecontate de CNAS, este foarte mică sau chiar inexistentă.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Fermierii din România, undă verde la credite: APIA eliberează adeverințe pentru sectorul zootehnic
Fermierii din România, undă verde la credite: APIA eliberează adeverințe pentru sectorul zootehnic De marți, APIA începe să dea adeverințe fermierilor care cresc animale și vor să ia credite de la bănci. Adeverințele sunt oferite în baza unor acorduri pe care APIA le-a făcut cu mai multe bănci, instituții nebancare și fonduri care garantează creditele […]
Facturi la energie 2025: Ajutorul pentru persoanele vulnerabile cuprins în noile facturi
Facturi la energie 2025: Ajutorul pentru persoanele vulnerabile cuprins în noile facturi Furnizorii de energie electrică lucrează la noi dezvoltări ale aplicațiilor informatice dedicate procesului de facturare. Prin introducerea de la 1 iulie 2025, a voucherului de energie pentru perosanele vulnerabile, acest lucru trebuie să se reflecte în noile facturi, a anunțat Asociația Furnizorilor de […]
ADMITERE LICEU 2025: Astăzi are loc repartizarea computerizată Astăzi, miercuri, 23 iulie 2025, are loc repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a. Tot astăzi, Ministerul Educației va publica rezultatele oficiale la admiterea la liceu, în funcție de opțiunile completate și mediile obținute la Evaluarea Națională 2025. Repartizarea se realizează realizată automat, la […]