FC Unirea Alba Iulia – FC Maramureş Baia Mare 1-0 (1-0), în etapa a 24-a a Ligii a 2-a! Gherman a îndepărtat presiunea, a câştigat după 6 partide!
FC Unirea Alba Iulia a reuşit o victorie aşteptată de 6 runde, astăzi, în etapa a 24-a a Ligii a 2-a, pe „Cetate”, în compania echipei FC Maramureş Baia Mare, scor 1-0 (1-0), gol marcat de Cl. Oara (40).
Antrenorul Stelian Gherman aflat sub presiunea îndepărtării de pe banca tehnică a luat o gură mare de oxigen, iar „alb-negrii” au scăpat de ameninţarea amenzilor, după 6 etape critice în care au luat numai două puncte.
Cu aceeaşi garnitură ca la Arad (Bumbac – surprinzător rezervă, după ce ieri a împlinit 28 de ani şi V. Florea – neinclus în lot), uniriştii au avut în faţă o echipă ce a efectuat deplasarea abia în dimineaţa jocului (cu un microbus şi două autoturisme personale), doi ex-unirişti (Hodor şi M. Tănasă) în distribuţie şi un portar G. Danciu – debutant (titularul Lovasz a absentat din motive de serviciu)!
*Trei bare în primul mitan!
S-a jucat alert, cu oportunităţi la ambele buturi, prima a oaspeţilor (M. Deac – 6, bară). Istrofor (7) a fost la un pas de autogol, iar căpitanul Pascal a intervenit de două ori salutar: V. Pop (8 – singur la 10 metri) şi A. Roman (12 – lovitură liberă de la 25 de metri). Alba a trecut la timonă, însă a fost logodită cu ghinionul la barele semnate de A. Ianc (31, stâlpul drept) şi N. Oltean (36 – la încheietura barelor). Scorul a fost deschis în minutul 40 de Cl. Oara (al doilea gol stagional), reluare din 7 metri după un corner executat de N. Oltean.
*Din nou bară FC Baia Mare!
După pauză, nu s-a mai jucat mare lucru, însă FC Baia Mare a strecurat un bulgăre de gheaţă în sânul Unirii, deşi afară erau în jur de 30 de grade, în minutul 71, când reluarea lui Fritea cu capul a fost deviată de Pascal în transversală. O victorie italiană, ce putea fi consolidată dacă Pecarov (83) şi D. Militaru (88) nu iroseau ocazii bune de a mări avantajul.
Alba a atenuat presiunea, a câştigat după 37 de zile, este pe poziţia a 10-a, cu 31 de puncte (23-21) şi va evolua runda viitoare cu Luceafărul Oradea, în deplasare, fără Pleniceanu – suspendat.
*”O greşeală ne-a costat” – Buia
Învins de fostul său antrenor din perioada Poli Timişoara, Romulus Buia regretă eşecul de la Alba Iulia, pe care l-a pus pe seama ghinionului. „Am venit după trei puncte, dar pentru a reuşi acest lucru trebuie să înscri în deplasare. Am avut multe ocazii, mai ales în debut şi îmi pare rău de munca băieţilor. O greşeală ne-a costat„, a spus Buia.
*„Suferim în continuare la finalizare”, a explicat Gherman
„Mă bucur pentru cele trei puncte câştigate împotriva unei echipe considerate modestă de mulţi, care însă înscrie mai mereu în deplasare. Suferim în continuare la finalizare. Jucătorii s-au văzut cu campionatul rezolvat şi sunt relaxaţi de la începutul returului. Nu avem jucători în atac, am apelat la Pecarov nerefăcut complet. Bumbac a fost suspendat la Arad, Schuller şi Potopea au evoluat bine acolo, nimeni nu este titular de drept la Unirea. Nu pot spune că a fost cel mai important meci al stagiunii, duelul cu Gloria Bistriţa avea o semnificaţie în economia campionatului„, a declarat Gherman.
Unirea: Pascal (cpt.) – Schuller, I. Şerban, Potopea, M. Oprea – N. Oltean, Pleniceanu (71, Ciofu), Negură, A. Ianc (36, Pecarov) – Cl. Oara (67, D. Militaru), M. Petrescu. Rezerve: Lasc – Bumbac, I. Stan, I. Grozav. Antrenor Stelian Gherman
FC Maramureş: G. Danciu – Hodor (71, Negrea), Istrofor, D. Toma, De Rosa – Fritea (cpt.), A. Roman, V. Pop, M. Feraru – M. Deac (46, S. Feraru), M. Tănasă (60, Faye). Rezerve: Ghe. Mârza -P. Achim, G. Vădraru. Antrenor Romulus Buia.
*Arbitru: Cătălin Găman (Craiova); asistenţi: Gabriel Bârjac şi Tunyogi Ferencz (ambii din Zalău), rezervă Teodora Albon (Cluj); observatori Al. Terheş (Oradea), C. Miclea (Buşteni).
Dan HENEGAR
Foto Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Sistemul de iluminat public din Jidvei, modernizat printr-o investiție de peste 1,5 milioane lei. Licitația, lansată în SEAP
Sistemul de iluminat public din Jidvei, modernizat printr-o investiție de peste 1,5 milioane lei. Licitația, lansată în SEAP Primăria Jidvei a lansat joi, 11 iunie 2026, în SEAP, procedura de achiziție pentru realizarea proiectului de modernizare a sistemului de iluminat public din comună. Valoarea totală estimată a proiectului este de 1.550.000 lei. Ca şi obiective […]
FOTO | Grupul SPECTRUM, din Blaj, a obținut Premiul I la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară și Folk „Universul Copilăriei” de la Sebeș
Grupul SPECTRUM a obținut Premiul I la Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară și Folk „Universul Copilăriei” de la Sebeș La Festivalul-Concurs Național de Muzică Ușoară și Folk „Universul Copilăriei” – ediția a XII-a, organizat de Clubul Copiilor Sebeș, grupul SPECTRUM fost răsplătit cu Premiul I – Secțiunea Grupuri Muzică Ușoară. ,,Un premiu care poartă emoție, […]
FOTO | Preoți și credincioși din protopopiatul Sebeș au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba: ,,O șansă în plus la vindecare celor aflați în suferință”
Preoți și credincioși din protopopiatul Sebeș au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba: ,,O șansă în plus la vindecare celor aflați în suferință” Aproximativ 30 de preoți și credincioși din protopopiatul Sebeș au donat sânge, joi, 11 iunie 2026, la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba. Conform datelor statistice, peste 1500 de oameni au […]
