Actualitate

Fără mașini cu volanul pe dreapta în România. Interdicția s-ar putea aplica din această toamnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Maşinile cu volan pe partea dreaptă nu vor mai putea fi înmatriculate în România, din toamnă. Asta prevede un ordin al ministrului Transporturilor. Documentul este în acest moment la avizare. Decizia e impusă de numărul mare de accidente în care au fost implicate astfel de maşini.

Petrecerea Divorțaților

Specialiştii au identificat mai multe situaţii complicate în care ajung masinile cu volan pe partea dreaptă conduse în traficul de la noi.

Emil Gătej, psiholog auto: „Pericolul nr. 1 este imposibilitatea de a ieși în depășire. Al doilea pericol îl avem la ieșirile din parcări, din spații înguste.  Nu va sesiza obstacolele din partea stângă, conducătorul auto va vedea mai târziu pietonii care vin din partea stângă și orice alt stimul din această zonă a câmpului vizual„.

În aceste condiţii, autorităţile vor să interzică mașinile cu volanul pe dreapta. Sunt prea multe accidente în care au fost implicate.

Potrivit șefului Registrului Auto Român, odată cu aprobarea modificărilor, maşinile care vor veni din afara Uniunii Europene, dacă au volan pe dreapta, nu primesc omologare.

Cel mai probabil, noua regulă va intra în vigoare într-o lună și jumătate.

Potrivit datelor Registrului Auto Român, în acest moment, în țara noastră sunt înregistrate aproape 67.000 de mașini care au volanul pe partea dreaptă. Dintre acestea, 50.000 au trecut pe la RAR numai în ultimii 3 ani.

Cei care vor să-și înmatriculeze un autoturism cu volanul pe dreapta o pot face acum cu costuri minime.

Dacă actuala propunere legislativă va intra in vigoare, o astfel de maşină va fi înscrisă doar dacă proprietarul schimbă volanul, bordul şi pedalele, astfel încât autovehiculul să fie condus pe partea stângă.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult