Rămâi conectat

Politică Administrație

„Fără consolidarea identităţii sale culturale, Alba Iulia va fi un oraş cu faţa la zidul… Cetăţii!”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Viitorul unui oraş ca Alba Iulia, cu o puternică vocaţie europeană, depinde în special de modul în care administraţia publică locală înţelege să consolideze identitatea culturală a acestor locuri. Există, în această perioadă, tentaţia de a vorbi despre platforme industriale, despre tot felul de investiţii, dar ar trebui, dincolo de propagandă, să înţelegem şi să sprijinim ideea că o identitate culturală puternică, bazată pe câteva produse culturale prestigioase, ar aduce municipiului Alba Iulia beneficii economice însemnate pe termen mediu şi lung. A venit momentul în care trebuie să avem curajul gândirii pe termen lung!

Programul meu, Apulum SMART, cel pe care l-am supus deja atenţiei dumneavoastră în liniile sale generale, are şi o însemnată dimensiune culturală. O să spuneţi, poate, că Alba Iulia are deja o identitate istorică bine conturată şi nu vă contrazic, dar pot să vă întreb: oare acest aspect este suficient pentru a genera dezvoltare locală pe termen mediu şi lung? În domeniul cultural avem nevoie de parteneriate public-private corecte şi mai ales transparente, parteneriate capabile să antreneze vizibil şi viabil ONG-urile specializate în domeniul cultural şi în promovarea patrimoniului cultural.

Municipalitatea nu trebuie să fie atotştiutoare şi nici nu trebuie să se comporte ca atare, faţă de o comunitate care a demonstrat de-a lungul timpului că are idei de valoare. O mai puternică reprezentativitate a sectorului ONG în domeniul cultural şi în raport cu municipalitatea va genera cu siguranţă evenimente culturale de calitate, capabile să atragă turişti în zona noastră. Turismul bazat pe evenimente va cunoaşte o creştere exponenţială în următorii zece ani, iar pentru a înţelege că aşa se va întâmpla nu ne rămâne decât să analizăm tendinţa la nivel european şi mai ales regional. Dincolo de politică, se ridică în mod legitim două întrebări: vom fi aici să îi întâmpinăm pe aceşti turişti cu evenimente de prestigiu? Vom fi aici, beneficiind de pe urma nişei de turism de tineret? Evident, totul depinde doar de modul în care vom fi capabili să dezvoltăm şi să consolidăm ceea ce s-a făcut bun deja în acest domeniu. Festivalul “Dilema Veche” sau Festivalul de Teatru „Poveşti” au demonstrat că putem să ne regăsim pe harta evenimentelor culturale importante.

E necesar însă să facem mai mult pentru a obţine mai mult pentru Alba Iulia şi pentru locuitorii săi! Am auzit deseori în ultima vreme că s-a vehiculat ideea realizării, la Alba Iulia, a unui teatru dramatic şi nu o resping, dar înainte de acest proiect ar fi mai înţelept, cred, să înfiinţăm aici un teatru de revistă, mult mai potrivit şi mai aproape de gusturile publicului albaiulian şi nu numai. O astfel de iniţiativă sustenabilă ar permite realizarea, la Alba Iulia, a unor stagiuni care să atragă un public numeros, mai ales că în România nu există foarte multe astfel de teatre. În plus, pentru următorii ani, Alba Iulia ar trebui să genereze o atractivitate din ce în ce mai mare pentru teatrul independent şi pentru spectaculosul teatru de stradă.

În acelaşi context cultural, susţinerea publică a proiectului de înfiinţare a unui cinematograf de artă este un deziderat pentru care ar trebui să ne luptăm şi sunt dispus să fac asta în anii următori. Realizarea acestor proiecte despre care am vorbit succint va consolida identitatea şi unicitatea culturală a municipiului, va da o direcţie de dezvoltare locală clară, care ţine de politici publice moderne şi nu de mult mai cunoscuta politică partinică, ce poate să ne despartă în perspectiva alegerilor din luna iunie a acestui an. Apulum SMART susţine ideea consolidării identităţii culturale a municipiului, fără de care Alba Iulia va deveni un oraş cu faţa la zid. E adevărat, însă, că vom fi cu faţa la zidul Cetăţii… Dorin

Pavel ŞERDEAN, candidat UNPR la Primăria Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, printr-o postare de ieri, 24 aprilie, de pe facebook a anunțat trei proiecte noi pentru teiușeni: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie: ”Împreună cu arhitectul orașului, Claudiu Colev am fost astăzi la București la Ministerul Dezvoltării pentru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea