Fapt greu de înțeles: România, una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă

Fapt greu de înțeles: România, una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă

România, una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă. Pe rafturile marilor retaileri găsim: carne procesată din vest, lactate din centrul Europei, dulciuri și conserve de oriunde, mai puțin de aici. Și asta într-o țară care are pământ fertil, tradiție agricolă, și tot mai mulți consumatori care caută produse locale.

În ultimii ani, economia a crescut rapid. PIB-ul a urcat spectaculos, iar salariile au crescut cu peste 260%. În schimb, producția industrială totală a crescut doar cu 118%, iar producția internă agroalimentară a rămas sub potențial. Diferența s-a umplut cu importuri

Acest dezechilibru se vede clar într-un deficit comercial total care a ajuns la peste 35 de miliarde de euro. Iar industria agroalimentară contribuie semnificativ la acest gol. În doar un deceniu, deficitul alimentar a crescut de peste 7 ori, până la -3 miliarde de euro. Cele mai mari deficite: carne și preparate (-1,2 miliarde euro), lactate (-700 milioane euro), produse de cofetărie și ciocolată (-600 milioane euro). Importăm chiar și conserve vegetale și produse pe care le-am putea face cu resurse locale.

Deficitul comercial este în multe privințe mai periculos decât cel bugetar. Cel din urmă se mai poate regla prin politici fiscale, diminuarea cheltuielilor. Cel comercial, nu. Dezechilibrul dintre importuri și exporturi cere ani de investiții, o producție internă capabilă să împingă importurile înapoi și să genereze export. Nu e o intervenție rapidă, ci un proiect național.

În tot acest timp, Polonia, o țară cu dimensiuni similare, a făcut exact opusul. A trecut de la un excedent de 1,4 miliarde euro la 7 miliarde euro. A devenit al treilea exportator european de ciocolată, fără să producă un gram de cacao. Au investit în procesare, au atras multinaționale, au construit branduri.

Citește și: Alimentele vor trebui să aibă niveluri mai scăzute de metale grele: UE a redus nivelurile maxim admise

Avem teren, avem resurse, avem oameni, dar și o economie care exportă cereale brute și importă produse procesate cu valoare adăugată ridicată

În 2023, România a exportat grâu de peste 1 miliard de euro, dar a importat biscuiți în valoare de 130 de milioane euro, conserve vegetale de 56 milioane euro și supe instant de 52 milioane euro. În timp ce oferim materie primă pieței europene, rafturile din retail sunt dominate de produse finite din Polonia, Germania sau Italia.

Paradoxul merge mai departe: avem producție agricolă, dar importăm murături, în condițiile în care România este singura țară din regiune care importă borcane pentru industria de conserve. Producătorii locali nu pot fi competitivi dacă aduc ambalaje din Turcia sau Ucraina la același preț cu produsul finit.

Aceste cifre nu sunt doar statistici. Sunt semnele unei economii care pierde lanțurile de valoare. Ecosistemul agroalimentar este fragmentat: procesatori subdimensionați, ambalaje indisponibile, logistică deficitară și lipsa unei strategii coerente

Chiar și atunci când produsul există, cererea există și interesul e validat, intervine o barieră tot mai mare: lipsa capitalului pentru creștere. Vedem acest blocaj în categorii precum lactatele artizanale, conservele de legume sau produse tradiționale românești care sunt cerute de consumatori și listate în rețele de retail, dar nu pot fi livrate la scară mare din lipsa capacității de producție și finanțării pentru extindere. Băncile sunt reticente, programele publice sunt lente, iar mecanismele existente nu sunt calibrate la nevoile reale ale sectorului alimentar.

Succesul Poloniei nu e un miracol. E o strategie. Au investit în procesare, în rețele de distribuție, în branding. Au încurajat parteneriate retail-producător, au creat infrastructură modernă. În România, încă se așteaptă ca „piața să regleze singură”. Dar piața nu construiește singură abatoare, centre de colectare, capacitate de ambalare. Nu oferă credit pentru risc industrial. Nu leagă singură fermierii de procesatori. Fără o viziune clară și fără coordonare între actorii-cheie, producători, retail, autorități, finanțatori, România va continua să joace rolul pieței de desfacere.

România nu are nevoie de o revoluție alimentară

România are nevoie de un plan. Un plan care să pornească de la cererea reală și să lucreze înapoi spre producție. Nu invers. Un plan care să aducă la aceeași masă autorități, producători, retaileri și finanțatori. Să identifice unde se rupe lanțul: de ce nu avem murături românești la scară mare? Unde sunt borcanele, logistica, capitalul de stocuri? Ce ingrediente lipsesc? Ce putem procesa aici?

Apoi, avem nevoie de infrastructură. Publică sau sprijinită de parteneriate. Centre de colectare, ambalaje produse local, spații de stocare, linii de frig, linii de procesare. Nu putem construi industrie fără mecanică de bază.

Și, mai ales, avem nevoie de finanțare pentru creștere. Nu doar granturi pentru idei sau starturi. Ci capital care să ajute afaceri validate să crească. Mecanisme care înțeleg riscul agroalimentar: sezonalitate, capital circulant, logistică complexă.

România nu duce lipsă de resurse. Duce lipsă de coordonare, investiție strategică și voință instituțională. Avem cerere. Avem ofertă. Trebuie doar să vrem.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI