Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Fabrica de Arme Cugir băgată în faliment de… UM Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În cursul zilei de 6 martie la sediul SC UM Cugir SA prefectul de Alba, domnul Ştefan Bardan a convocat o întâlnire între reprezentanţii acestei societăţi şi cei ai Fabricii de Arme Cugir. Scopul acesteia a fost acela de a analiza în termeni corecţi situaţia economică actuală şi perspectiva celor două societăţi. La întrunire au participat conducerile executive ale FAC şi UMC, administratorii speciali ai acestora, Consiliul de Administraţie al FAC precum şi liderii de sindicat din cele două entităţi economice. Decizia prefectului de a convoca această întâlnire a fost determinată de hotărârea Consiliului de Administraţie al UMC din data de 2.03.2012 prin care acesta trasează ca „sarcină primordială conducerii executive a SC UM Cugir SA luarea măsurilor necesare pentru recuperarea debitului restant pe care Fabrica de Arme SA îl înregistrează la facturile de energie electrică, mergându-se până la măsura extremă de întrerupere a furnizării energiei electrice”. Trebuie precizat că această decizie a fost înaintată în acelaşi timp Fabricii de Arme, Biroului Executorului Judecătoresc Baba Teodor precum şi conducerii CN Romarm SA. Din analiza datelor prezentate şi recunoscute ca fiind reale, de către toţi cei prezenţi, au rezultat următoarele: în prezent datoria înregistrată de FAC către UMC este de 145 miliarde lei vechi. Dintre acestea 71 miliarde se află de o lungă durată de timp în executare silită, executare amânată şi prelungită în mod nejustificat. Pentru alte 51 de miliarde există horărâri de instanţă definitive care urmează să fie date în execuţie. Diferenţa de 23 de miliarde reprezintă datoriile curente aferente celei de-a doua jumătăţi a anului 2011.
Ca structură, aceste datorii se compun din: neachitarea consumului de curent al FAC către UMC din luna octombrie 2009 până în prezent, valoarea facturilor emise ridicându-se în tot acest timp la suma de 57 miliarde, sumă achitată de UMC către Electrica.
Diferenţa de datorii până la 145 miliarde lei vechi o reprezintă facturi neachitate emise pentru produse, SDV-istică şi prestări servicii oferite de UM Cugir FAC-ului precum şi chirii şi penalităţi aplicate în timp din cauza neachitări acestor sume. Trebuie precizat că această situaţie cuprinde datorii ale activităţii desfăşurate de FAC în ultimii trei ani sau chiar mai mult şi nu sunt singurele datorii ale acestei fabrici, ea fiind în acelaşi timp datoare cu alte zeci de miliarde de lei vechi la bugetul de stat precum şi la alţi furnizori de materii prime şi servicii. De fapt multe dintre aceste firme nu au ezitat să-i blocheze FAC-ului conturile pentru recuperarea datoriilor. Într-o astfel de situaţie se află fabrica şi în prezent.
Deşi legislaţia existentă obligă conducerea UMC să treacă la măsuri ferme împotriva FAC pentru recuperarea acestor creanţe, aceasta a manifestat clemenţă prelungită în speranţa că din producţia vândută în aceşti ultimi trei ani FAC-ul va achita câte ceva. Contrar prevederilor mai multor protocoale încheiate între cele două conduceri de-a lungul timpului pentru reeşalonarea sumelor restante şi achitarea facturilor curente FAC-ul nu a respectat aceste protocoale neachitând în tot acest timp decât circa 5% din valoarea totală a acestora.
S-a desprins în acelaşi timp concluzia clară că deşi a avut de lucru în toată această perioadă FAC-ul a lucrat şi lucrează în pierdere, iar această pierdere este suportată în mare parte de către UMC. Acesta este motivul principal pentru care nu au fost achitate creanţele şi s-a ajuns în prezent la situaţia descrisă.
Pe de altă parte, UMC nu-şi mai poate permite să subvenţioneze FAC-ul în continuare, întrucât la rândul său se confruntă cu o criză de comenzi şi mai are de achitat datorii proprii către bugetul de stat.
Este îngrijorător faptul că deşi prefectul a solicitat în repetate rânduri conducerii FAC să-şi prezinte strategia de viitor pentru a nu mai lucra în pierdere şi să ofere garanţii pentru achitarea creanţelor către UMC în baza unui grafic stabilit de comun acord, aceasta nu a fost în măsură să le ofere.
În final pentru deblocarea situaţiei şi evitarea debranşării de la curentul electric a FAC precum şi pentru a nu pune pe drumuri salariaţii acestei fabrici s-a convenit ca în perioada următoare, până în luna iunie inclusiv a acestui an, FAC să înceapă să achite din datoriile istorice precum şi facturile curente la zi.
În situaţia în care nici această ultimă înţelegere nu se va respecta întocmai, UMC va recurge la întreruperea furnizării curentului electric către FAC. (H.C.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

25 aprilie: Ziua Justiţiei Militare în România Anual la data de 25 aprilie este sărbătorită Ziua Justiţiei Militare, marcând, astfel, data la care, în anul 1919, a luat fiinţă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand, act ce a marcat înfiinţarea unei structuri specializate în asigurarea asistenţei juridice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea