Ştirea zilei

Expoziţiile etnografice din judeţ, însufleţite de evenimente artistice şi educative

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Reţeaua de expoziţii etnografice din comunele judeţului Alba prinde viaţă în această vară. Începând cu 1 iunie, pe parcursul întregii veri, până în luna septembrie, în spaţiul expoziţiilor etnografice de pe întreg cuprinsul judeţului Alba se vor desfăşura mai multe activităţi culturale şi educative realizate de Consiliul Judeţean Alba în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Muzeul Naţional al Unirii şi Centrul de Cultură „Augustin Bena”. „Caravana poveştilor” – este una dintre activităţile organizate, dedicată exclusiv copiilor, ce are ca scop atragerea generaţiilor tinere spre lectură. Activitatea, realizată împreună cu Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” aduce în rândul copiilor şi membri ai Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
„Personajele istorice vin în satul tău!” – activitate organizată împreună cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, se adresează tuturor, fiind o acţiune în care specialişti ai Muzeului îmbracă ţinute istorice, intrând în rolul personajelor prezentate, pentru a oferi astfel o incursiune de neuitat în istoria poporului român.
„Ieri despre alaltăieri, frumuseţea obiceiurilor şi folclorului nostru” – activitate organizată împreună cu Ansamblul folcloric al judeţului Alba din cadrul Centrului de cultură „Augustin Bena” şi Asociaţia Tradition Group, presupune prezentarea unui film documentar despre muncile de vară de la ţară, precum şi interpretarea unor fragmente din folclorul specific diverselor zone etnografice ale judeţului. Atât cei mici cât şi cei mari au astfel oportunitatea de a cunoaşte şi a înţelege mai bine anumite momente din viaţa ţăranului de altădată.
„După cum bine ştiţi, Consiliul Judeţean Alba se preocupă de mult de punerea în valoare a tradiţiilor autentice şi păstrarea adevăratelor valori ale culturii tradiţionale din judeţul Alba. După ce, în urmă cu câţiva ani, am realizat reţeaua de expoziţii etnografice din judeţ, s-a lucrat permanent pentru întreţinerea acestor expoziţii, pentru instruirea custozilor şi pentru organizarea exponatelor. Iată că acum, prin munca specialiştilor din Consiliul Judeţean Alba şi din instituţiile subordonate, dăm startul unor evenimente culturale care, pe parcursul întregii veri, vor umple de viaţă aceste expoziţii, aducându-le în mijlocul comunităţilor”, a precizat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Primele acţiuni au avut deja loc săptămâna trecută, joi, 2 iunie, la Roşia de Secaş şi Cenade fiind prezentă „Caravana poveştilor” în timp ce personajele istorice au vizitat, duminică – 5 iunie comunele Săsciori şi Şugag. Săptămâna aceasta „Caravana poveştilor” se va opri, joi, 9 iunie, la Ighiu, Bucerdea Grânoasă şi Cricău iar personajele istorice vor fi prezente, duminică, 12 iunie, la Săliştea şi Pianu. Luni, 13 iunie, la Ighiu şi Cricău, va fi organizată acţiunea „Ieri despre alaltăieri, frumuseţea obiceiurilor şi folclorului nostru”. (N.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult