Exporturile din județul Alba au depășit 830 de milioane de euro , în primele patru luni ale anului. Germania și Italia, principalii parteneri economici
Valoarea exporturilor realizate de Judeţul Alba în perioada 1 ianuarie -30 aprilie 2017 a fost de 833.422.000 euro, iar a importurilor de 458.251.000 euro, potrivit Direcției Regionale de Statistică Alba.
În perioada 1.01-30.04 2017, soldul operaţiunilor de comerţ exterior a fost pozitiv, în valoare de 375171 mii euro, cu 228,0% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2016 (soldul operaţiunilor de comerţ exterior înregistrat în perioada 1.01-30.04 2016 a fost de 114379 mii euro); cele mai mari valori ale soldului pozitiv al operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat al produselor: mijloace de transport (+317503 mii euro), lemn şi articole din lemn (+104048 mii euro), încălţăminte, pălării, umbrele şi articole similare (+19241 mii euro), mărfuri şi produse diverse, inclusiv mobilier (+19192 mii euro), alte produse nenominalizate în altă parte (+12727 mii euro).
Cele mai mari valori negative ale soldului operaţiunilor de comerţ exterior s-au înregistrat la următoarele secţiuni: metale comune şi articole din metal (-40053 mii euro), maşini, aparate şi echipamente electrice (-20074 mii euro), animale vii, produse de origine animală (-11491 mii euro), instrumente si aparate optice, fotografice, cinematografice, medico-chirurgicale (-10129 mii euro), produse ale industriei chimice (-9239 mii euro), produse vegetale (-6708 mii euro).
Din valoarea totală a exporturilor României realizată în perioada 1.01-30.04 2017, judeţul Alba deţine o pondere de 4,11% şi 1,94% din valoarea totală a importurilor. Comparativ cu perioada 1.01-30.04 2016, exporturile au fost mai mari cu 484329 mii euro (+141,4%), în timp ce importurile au crescut cu 230098 mii euro (+100,9%)
Clasamentul valoric al judeţelor, ordonate descrescător, după valoarea exporturilor şi a importurilor realizate în perioada 1.01-30.04 2017, situează judeţul Alba pe locul 7 la exporturi şi pe locul 12 la importuri.
Patru secţiuni din nomenclatorul combinat al produselor, cu ponderi semnificative (de peste 3%), deţin împreună 85,7% din valoarea totală a exporturilor, acestea fiind: mijloace de transport (57,4%), lemn şi articole din lemn (15,3%), maşini, aparate şi echipamente electrice (9,8%), încălţăminte, pălării, umbrele (3,2%).
În valoarea importurilor judeţului, opt secţiuni din nomenclatorul combinat al produselor, cu ponderi semnificative (de peste 3%), deţin împreună 86,0%, acestea fiind: mijloace de transport (35,0%), maşini, aparate şi echipamente electrice (22,3%), metale comune şi articole din acestea (9,9%), lemn şi articole din lemn (5,0%), animale vii şi produse de origine animală (4,0%), textile şi articole din textile (3,3%), produse ale industriei chimice (3,3%), instrumente şi aparate optice, fotografice, ceasornicărie (3,2%). Principalii parteneri de relaţii internaţionale ai judeţului, în perioada 1.01-30.04 2017, după ponderea în valoarea totală a exporturilor şi importurilor au fost:
-la export : Germania (61,0%), Italia (7,8%), Ungaria (7,6%);
-la import : Germania (61,7%), Italia (7,4%), Ungaria (5,7%).
Regiunea Centru
În cadrul judeţelor componente ale regiunii, judeţul Braşov a avut o pondere de 31,5% în totalul exporturilor realizate în perioada 1.I-30.IV 2017 , fiind urmat de Sibiu cu 29,0%, Alba cu 24,6%, Mureş cu 8,8%, Covasna cu 3,3% şi Harghita cu 2,8%.
Importurile realizate în 1.I-30.IV.2017 au fost în valoare de 2828699 mii euro, faţă de perioada corespunzatoare din anul 2016 importul fiind mai mare cu 17,9% (+429397 mii euro). În totalul importurilor realizate în perioada 1.I-30.IV.2017, judeţul Braşov a înregistrat cea mai ridicată valoare, de 941223 mii euro (33,3%), iar cea mai scăzută valoare de 96475 mii euro s-a înregistrat în judeţul Covasna ( 3,4% ).
În Regiunea Centru, balanţa comercială (soldul FOB/CIF) a înregistrat în perioada 1.I-30.IV.2017 un excedent în valoare de 557349 mii euro, având valori pozitive în judeţele Alba (375171mii euro), Sibiu (207157 mii euro), Braşov (126544 mii euro), Covasna (16239 mii euro) şi negative în Mureş (140548 mii euro) şi Harghita (27214 mii euro).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
